Duminica 22 Decembrie

Un tânăr a fost găsit fără suflare, cu urme de violență pe corp, într-un apartament din Cluj-Napoca. Poliția a deschis dosar penal


Într-un bloc de pe strada Galați, din municipiul Cluj-Napoca a fost descoperit de către o persoană cadavrul unui bărbat, de 34 de ani. Apelul la 112 a fost făcut vineri, în jurul orei 09:30. 

Trupul tânărului prezenta urme de violență la nivelul abdomenului, astfel, o posibilă crimă este luată în considerare.

Reprezentanții IPJ Cluj au transmis pentru Știri de Cluj că apelul la 112 alerta autoritățile cu privire la descoperirea unei persoane decedate într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca. Polițiștii au identificat persoana ca fiind un bărbat în vârstă de 34 de ani, care prezenta urme de agresiune fizică la nivelul abdomenului. Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Cluj, unde se va efectua necropsia pentru a stabili cauza exactă a decesului. În acest caz, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Cluj au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.  Ancheta continuă pentru elucidarea circumstanțelor acestui tragic incident. Cercetările sunt cotinuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat pentru Știri de Cluj:

,,La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 09.30, printr-un apel la 112, a fost sesizat faptul că într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost găsită o persoană decedată.
S-a stabilit identitatea bărbatului decedat, în vârstă de 34 de ani. Acesta prezenta urme de agresiune fizică la nivelul abdomenului.Cadavrul a fost transportat la IML Cluj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, de către organele de cercetare penală din cadrul IPJ Cluj - Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj,” a transmis IPJ Cluj. 

Comentarii Facebook