Duminica 22 Decembrie

Un tânăr de 26 de ani a vândut telefoane mobile de 1,2 milioane de lei, fără să plătească vreo taxă sau impozit. Procurorii clujeni au intrat pe fir


Un tânăr de 26 de ani din Mureș a fost vizitat de polițiști la primele ore ale dimineții, fiind acuzat de evaziune fiscală.

Concret, marți dimineața, cei de la IPJ Cluj - SICE, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și alături de forțe de ordine din Mureș au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară. 

Tânărul este acuzat că, în calitate de administrator al unei firme ar fi evitat să plătească taxe sau impozite pentru produse de peste 1,2 milioane de lei.

,,Din probatoriul administrat până în prezent, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2021 -  iunie 2022, un bărbat, de 26 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, prin neînregistrarea în evidențele contabile ale societății comerciale pe care o administrează, a operațiunilor comerciale desfășurate, constând în livrări de bunuri pe teritoriul României în valoare totală de 1.298.388 de lei (telefoane mobile și accesorii). “, transmite IPJ Cluj.

Prejudiciul estimativ cauzat bugetului de stat este în valoare de 238.000 lei. 

Perchezițiile au fost desfășurate În cadrul operațiunii JUPITER, iar activitățile de urmărire penală sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Cluj.


Comentarii Facebook