Duminica 22 Decembrie

Un tânăr închis la Gherla reclamă mâncarea din penitenciar și faptul că ploșnițele nu l-au lăsat să doarmă


Un tânăr închis la Gherla a povestit cât de proaste sunt condițiile din Penitenciar și că nu a putut dormi noaptea din cauza insectelor. 

Ploșnițele apar noaptea din placajul paturilor și din țevile patului. Toată pușcăria e plina de ploșnițe, care mușcă foarte rău și te infectează, se hrănesc cu sânge!”, spune Cătălin, un tânăr din Livada, comuna Iclod, care a fost arestat preventiv într-un dosar de trafic de droguri.

Cică fac deratizări. Vin și dau cu apă și cu ceva soluție, care mai tare le pornește. Nu poți dormi deloc de ele! Noaptea stăteam treaz, iar ziua dormeam, că ploșnițelor nu le place lumina și nu ies. Am făcut febră de la mușcături, dar de la cabinetul medical nu am primit nici măcar o alifie!”, scrie Gherla Info.

Acesta a fost eliberat la începutul lunii octombrie. ”Fasole, fasole și iar fasole. Tocană fără cartofi, îți pun bostan în farfurie. Și varză. Și cam atât. În plus,  cine servea masa de pe secția aia, cerea țigări ca să îți mai pună!”.

El vrea să facă plângere la CEDO pentru a primi despăgubiri.

Reprezentanții Penitenciarului Gherla au explicat cum stau lucrurile: ”În interesul menţinerii igienei camerelor de deţinere, se efectuează acțiuni de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, operaţiuni ce se efectuează cu firme autorizate în acest sens, la anumite intervale de timp. În cazul Penitenciarului Gherla, se execută trimestrial, cu rapel la 10-14 zile, în funcţie de ciclul biologic al insectelor sau de câte ori este nevoie, cu personal din cadrul unității noastre, la toate spaţiile de cazare din cadrul penitenciarului, precum și în celelalte spații în care desfășoară activități persoanele private de libertate”, explicat instituția.

Comentarii Facebook