Un taxi s-a făcut praf la ieșire din Cluj, spre Mera - FOTO
Un taximetru s-a lovit violent de un Mercedes, luni seară, pe raza localității Mera.
Din cercetările preliminare ale polițiștilor s-a constatat că un conducător auto de 29 de ani, din județul Sălaj, care se deplasa în direcția municipiului Zalău a intrat în coliziune cu un autovehicul condus din sensul opus, de o femeie de 39 de ani, din același județ.
A rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere de 38 de ani, din autoturismul acesteia.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătoarea auto a fost de asemenea testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și Garda Aghireșu au intervenit luni seara la un accident rutier petrecut pe raza localității Mera.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea.
Două persoane au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
0 Comentarii