Duminica 22 Decembrie

Unde se ține târgul ”Produs de Cluj” din Florești


Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria comunei Florești, organizează în perioada 2-4 iulie 2021 Târgul Produs de Cluj la Florești. Evenimentul va avea loc în Parcul Poligon.

Ne bucurăm că putem să organizăm, din nou, evenimente de mai mare amploare desfășurate sub brandul Produs de Cluj. Era firesc să alegem Floreștiul pentru a ne așeza caravana, nu doar pentru că este cea mai mare comună din țară, ci pentru că aici trăiesc familii tinere, care cunosc sau vor să cunoască gustul bucatelor de casă și se bucură de frumusețea lucrurilor realizate de artizani. Iar noi avem bucuria de a aduce aproape de ei o parte din ceea ce partenerii noștri tradiționali au de arătat și oferit”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliul Județean (CJ) Cluj.

Bucate tradiționale direct de la producător

Astfel, participanții la târg vor împărtăși cu publicul parte din bogăția culturii populare clujene. Micii întreprinzători clujeni, gospodari pricepuți în ale bucatelor tradiționale și meșteri făuritori de minuni artizanale vor aduce, din fermele proprii, brânzeturi, preparate din carne, uleiuri presate la rece, zacuscă, dulcețuri și siropuri naturale, prăjituri, turtă dulce și ciocolată de casă, vinuri, miere de albine și sucuri, legume și fructe de sezon.

Artizanii vor expune costume populare din zona Transilvaniei, podoabe lucrate de mână, produse de marochinărie, jucării și obiecte lucrate în lemn, lavandă și cosmetice bio.

Conform normelor legale aflate în vigoare, accesul în incinta târgului va fi condiționat de purtarea măștilor de protecție și de respectarea distanțării fizice. Intrarea și ieșirea din târg vor fi marcate distinct și la fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor.


Comentarii Facebook