Miercuri 25 Decembrie

Unii taximetriști din Cluj-Napoca nu poartă mască, pentru că ”sunt la birou”. Ce spune legea


Unii taximetriști din Cluj-Napoca au început să nu mai poate mască, motivând că mașina este biroul lor și că nu ar mai fi nevoie. 

Începând din 1 iulie, nu va mai fi obligatorie purtarea măștii la birou, dacă toate persoanele sunt vaccinate, iar în aceeași încăpere nu sunt mai mult de 10 persoane. Acum, regula se aplică la un număr maxim de 5 oameni în același birou”, spune noua reglementare, care a intrat în vigoare la începutul lunii iulie.

Unii taximetriștii au preluat ideea și nu mai poartă mască pentru că și taxiul este biroul lor.

Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, a spus că nici vorbă de așa ceva.

Taxiul este mijloc de transport în comun toată ziua, motiv pentru care trebuie purtată masca la fel ca și în autobuzele/tramvaiele CTP”, a spus prefectul.

Taximetriștii mai spun că sunt și vaccinați, astfel că nimic nu se poate întâmpla ”la ei îi birou”,

Comentarii Facebook