Duminica 22 Decembrie

Universitățile de top din România vor finanțare în funcție de performanță. Una dintre ele este din Cluj



Cinci dintre cele mai mari universități din țară și-au anunțat dorința de se reveni la o clasificare a universităţilor făcută de un organism internaţional. De asemena, acestea au anunțat că doresc finanțare pe baza de performanţă.


Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, ASE şi Universitatea de Vest din Timişoara s-au reunit în weeked la Timişoara, unde au încheiat o rezoluţie, se arată într-un comunicat de presă al consorţiului Universitaria, citat de Adevărul.ro.

Astfel, acestea cer revenirea la o clasificare a universităţilor făcută de un organism internaţional şi la finanţarea universităţilor pe baza de performanţă.

în prezent, clasificarea univeristăților este făcută de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior, o dată la cinci ani.

Iată ce solicită cele 5 universități:

1. Alocarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie;

2. Evaluarea şi clasificarea universităţilor printr-un program internaţional, neutru din punct de vedere politic şi nesusceptibil de influenţe şi presiuni sociale;

3. Restructurarea finanţării publice a învăţământului superior în sensul echilibrării criteriilor sociale (accesul liber şi neîngrădit al celor care îndeplinesc standardele minimale de admitere) cu criterii de performanţă academică;

4. Adoptarea cadrului de finanţare multianuală a învăţământului superior şi a cercetării din România;

5. Adoptarea principiului de finanţare publică obligatorie a cercetării ştiinţifice cu minim 1% din PIB;

6. Descentralizarea administrativă şi responsabilizarea structurilor executive şi academice din instituţiile de învăţământ superior;
7. Iniţierea şi consolidarea programului 'Iniţiativa de Excelenţă Academică', în scopul dezvoltării unor universităţi româneşti competitive internaţional, pentru perioadele 2016-2020, 2021-2025;

8. Reconstrucţia instituţională a învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice româneşti prin elaborarea şi adoptarea unei legi simple, flexibile, cuprinzătoare şi coerente;

9. Participarea şi consultarea studenţilor în procesul de luare a deciziilor la toate nivelurile;

10. Adoptarea unui cadru legal privind salarizarea cercetărilor ştiinţifici din universităţi, similar celui din Academia Română şi institutele naţionale de cercetare".

Comentarii Facebook