UNTOLD 2018: Au scăzut solicitările de prim ajutor

 

Forțele de ordine de la Untold au realizat un bilanț la terminarea ediției din acest an.

 

Forţele de jandarmerie și poliţie împreună cu alte instituții competente, au aplicat 143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 78023 lei. De asemenea, au fost înregistrate 145 de sesizări privind săvârşirea unor fapte penale.

 

În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.

 

În domeniul situaţiilor de urgenţă și al asistenței medicale, salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 1.639 de persoane, care au semnalat probleme medicale, iar 39 dintre acestea au fost transportate la unități spitalicești.

 

Comparativ cu ediția 2017 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o ușoară scădere de 6%.

 

Măsurile de ordine și siguranță publică au fost asigurate de peste 1200 de jandarmi, polițiști, pompieri, personal medical și efective ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.              

Comentarii Facebook