Duminica 22 Decembrie

Untold a amenjat la Cluj-Napoca două camere sterile pentru copiii bolnavi de cancer - VIDEO


Festivalul Untold a finanțat amenajarea a două camere sterile la Spitalul de Pediatrie 2, secția de Onco-Pediatrie, unde vor putea fi tratați copiii cu boli grave, care au nevoie de izolare.

Investiția de 100.000 de euro (18.000 donații de la festivalierii UNTOLD și 82.000 de euro din partea Festivalului Untold) este deosebit de importantă, pentru că în nord-estul României nu mai există astfel de camere sterile, necesare pentru copiii bolnavi de cancer, care nu trebuie să intre în contact cu alți viruși, cum sunt copiii diagnosticați cu leucemie. Astfel de camere sterile mai sunt la Timișoara și București, iar, cu cele doua de la Cluj, România poate spune că are 20 astfel de încăperi. Dramatic este că niciuna nu a fost amenajată din fonduri publice, totul fiind făcut din donații de către Asociația Dăruiește Viață. 

E o mare bucurie să putem finaliza acest proiect. Noi ne-am asumat rolul de a fi un catalizator în comunitate și de a le oferi tinerilor care vin la festival șansa de a contribui. Mă bucur că am reușit să finalizăm acest proiect. Rolul nostru a fost de a funcționa ca un promotor al acestui demers. Am reușit să ne mobilizăm fanii să susțină acest proiect. Din investiția totală, mai bine de 18.000 de euro au fost bani donați de fanii festivalului. Împreună cu echipa de la Dăruieșe Viața am dus la final un proiect care va salva vieți și va fi un exemplu și pentru alți jucătoiri din piață, care se vor putea alătura unor viitoare demersuri. Aceste camere nu deservesc doar orașul Cluj-Napoca, ci regiunea, find singurele din nord-estul României”, a spus Edy Chereji, director de marketing și comunicare Untold. 

În cele două camere sterile vor putea fi cazați doi copii. ”Aceste camere sterile ne sunt acum suficiente. Un copil care va face o aplazie medulară severă, adică o să îi scadă leucocitele aproape de zero, va fi internat în această cameră circa două săptămâni, după care se mută în altă cameră sau se externează. Săptămâna viitoare avem deja doi pacienți care întrunesc aceste criterii și vor sta acolo. Mai este o secție de onco-pediatrie și la Institutul Oncologic, dar acolo nu sunt camere sterile. Copiii de acolo vor putea fi aduși direct aici, dacă medicii vor considera că au nevoie de internare în camera sterilă. Acum avem 10 paturi, iar dacă sunt mai mulți, atunci internăm în alte secții”, a spus Conf. Dr. Gheorghe Popa. șeful Clinicii Pediatrie 2.

Cele două reprezentate ale Asociației Dăruiește Viața au atras atenția asupra faptul că statul nu se ocupă de astfel de investiții, extrem de necesare pentru a opri exodul de pacienți la clinicile din străinătate. ”Din cauza dotărilor insuficiente ne confruntăm cu mulți părinți care aleg să plece să își trateze copiii în străinătate. Medici pricepuți sunt, medicamente sunt, dar avem o mare problemă în ceea ce privește dotările”, au spus acestea.

20190308 12044800 Ungtold - Daruieste Viata.jpg

Directorul Spitalului Clinic de Copii Cluj, dr. Călin Lazăr, a recunoscut minusurile sistemului, în această privință, dar a precizat că în acest moment sistemul de stat rămâne singura alternativă pentru tratarea acestor copii. ”Tratamentele sunt scumpe, iar clinicile private nu se implică în tratarea copiilor cu afecțiuni grave. Avem minusuri în privința dotărilor, dar în privința tratamentelor nu se poate reproșa nimic. Sperăm ca prin construcția viitorului Spital de Copii toate lucrurile să se rezolve. Mulțumim Untold pentru ceea ce a făcut”, a spus dr. Călin Lazăr.

20190308 12440759 Ungtold - Daruieste Viata.jpg

Directorul de Marketing și comunicare al Untold, Edy Chereji, a spus că implicarea festivalului în societate nu se va opri aici. 

În lipsa tratamentelor corespunzătoare și aplicate la timp, dar și din cauza infecțiilor spitalicești, copiii bolnavi de cancer din România au de 2 ori mai puține șanse la viață decât cei din țările occidentale. UNTOLD și Asociația Dăruiește Viață au dorit să crească șansele de vindecare ale micuților internați la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, investind în camere sterile. Valoarea totala a proiectului este de peste 100.000 euro, din care 18.000 de euro au fost banii donați de către fanii festivalului, iar diferența de 82.000 de euro, fiind finanțată de UNTOLD.

20190308 12443569 Ungtold - Daruieste Viata.jpg

Proiectul a presupus recompartimentarea spațiului astfel încât să fie creat un adevărat sistem de camere sterile, care presupune un SAS cu presiune pozitivă, din care se intră în cele două camere sterile care au la rândul lor o presiune pozitivă mai mare decât cea din SAS. Această presiune asigură sterilitatea aerului: în momentul deschiderii ușilor presiunea pozitivă împiedică aerul să intre în SAS sau în camere, astfel că niciun microb nu pătrunde în spațiul în care se află copilul cu imunitate scăzută. 

Instalația de tratare a aerului este cea care asigură această diferență de presiune între cele 3 zone: hol, SAS și camere, monitorizează presiunea și asigură condițiile necesare de puritate a aerului printr-un sistem de filtre hepa. Sistemul de acces în compartimentul steril este de tip interlock, care nu permite deschiderea simultană a ușilor SAS-ului și camerelor.

20190308 12473963 Ungtold - Daruieste Viata.jpg

Camerele sunt prevăzute fiecare cu un pat pentru un singur pacient, dar copiii au nevoie să fie însoțiți de mamele lor pe parcursul tratamentului, astfel că există în dotare canapele speciale pentru mame.

Toate materialele folosite sunt speciale pentru astfel de medii, iar saloanele sunt dotate cu paturi acționate electric, care asigură un confort sporit pacientului, dar și cu canapele pentru mamele care îi însoțesc pe copii pe toata perioada tratamentului.

În România, 1 din 2 copii bolnavi de cancer moare, în timp ce în țările din vestul Europei, peste 90% supraviețuiesc bolii. Această diferenţă enormă provine în primul rând din precaritatea condițiilor de spitalizare și tratament, cea mai frecventă cauză de deces la pacienții cu cancer, fiind infecţia. 

20190308 12511297 Ungtold - Daruieste Viata.jpg

Am pornit această campanie de la o statistică îngrijorătoare: în România, rata de supraviețuire a bolnavilor în lupta cu cancerul este de sub 50%. Ne-am dorit să ajutăm la schimbarea acestei realități dramatice. Ne-am implicat și am întins o mână de ajutor spre secția de hemato-oncologie de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, unde sunt tratați anual 100 de copii, alături de partenerii noștri de la Dăruiește Viață, dar și de fanii festivalului care au contribuit la acest proiect”, a mai spus Edy Chereji, Director de marketing și comunicare UNTOLD.

Le mulțumim  fanilor festivalului pentru contribuția pe care au adus-o la proiectul Dăruiește Viață si UNTOLD de a dota Spitalul Clinic de Urgență din Cluj cu un sistem de camere sterile pentru tratarea copiilor bolnavi de leucemie. Prin donațiile lor au arătat că au puterea de a acționa în interesul comunității, atunci când statul nu are grijă de cetățenii săi. Ei sunt exemplu pentru noi toți!”, a completat și Oana Gheorghiu, Vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață.

20190308 12503946 Ungtold - Daruieste Viata.jpg

Untold e o stare de spirit. În 2018, această stare de spirit a inclus și generozitatea și implicarea, valori pe care Dăruiește viață le promovează prin tot ce face. Să parcurgi distanța mentală dintre locul în care ești ca să te bucuri - un concert - și locul unde este un copil bolnav de leucemie care nu beneficiază de condiții adecvate de spitalizare și de îngrijire medicală, și să acționezi pentru a face un bine celor din urmă înseamnă foarte mult. Mulțumim Untold și publicului său!”, a declarat Carmen Uscatu, Președintele Asociației Dăruiește Viață.

Comentarii Facebook