Unul mai rău ca altul! Doi șoferi au reușit să parcheze pe aceeași trecere de pietoni din Cluj: ,,Sunteți frați”
Doi șoferi s-au luat unul după altul atunci când vine vorba de parcări nesimțite.
Ambii șoferi au reușit să parcheze pe aceeași trecere de pietoni de pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca. Evident, pe lângă faptul că ambii și-au lăsat mașinile pe zebră, mai ocupă și aproape tot trotuarul, făcând deplasarea pentru pietoni posibilă doar pe carosabil.
,,Sunteți frați", a scris cel care a realizat fotografia, pe un grup destinat șoferilor din Cluj.
Potrivit legii, se interzice oprirea voluntară și staționarea vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea.
Astfel, amenda minimă pentru parcare neregulamentară va fi de 290 de lei, iar cea maximă de 435 de lei. Totodată, şoferul va fi încadrat și la categoria staționare neregulamentară. În această situație, legislația prevede o amendă pentru staţionare neregulamentară cuprinsă între 580 și 725 de lei, plus trei puncte de penalizare.
2 Comentarii
cm de nu a bagat sifonarul placa cu femeia cu copchilu in carut si trotuarul?
@bulisor: