Duminica 22 Decembrie

Urmează două săptămâni caniculare! Ce anunță meteorologii


Meteorologii de la ANM au publicat, luni, o estimare a valorilor termice medii din următoarele săptămâni, precizând că vom avea parte de o vreme caniculaă în cea mai mare parte a țării.

După o uşoară răcorire a vremii în primele două zile ale prognozei, în Transilvania, vremea va redeveni călduroasă în intervalul 22-26 iulie, când se vor atinge din nou valori medii ale temepraturilor maxime de 33...34 de grade.

Regimul termic va scădea uşor după 27 iulie, spre medii termice situate între 30 şi 32 de grade, ce se vor menţine până la finalul celor două săprămâni de prognoză. Media temperaturilor minime nocturne va scădea spre 14 grade pe 22 iulie, pentru ca apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, să se menţină relativ constantă, în jurul a 14...15 grade.

După prima zi în care vor fi averse pe arii extinse, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă şi doar între 26 şi 28 iulie sunt prognozate din nou ploi pe arii mai extinse, posibil însemnate cantitativ pe 28 iulie.

Comentarii Facebook