Duminica 22 Decembrie

Urmează trei zile caniculare în Cluj! Recomandările ISU Cluj pentru perioada de disconfort termic accentuat


În urma codului portocaliu de caniculă emis de către ANM, ISU Cluj a transmis un set de recomandări pentru a ajuta oamenii să treacă cu bine peste zilele toride care vor urma.

,,Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de caniculă, valabil pe parcursul zilei de vineri, 12 iulie, în județul Cluj. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 36-40 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. Pentru a trece cu bine de această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj vine cu o serie de recomandări: 

  • efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
  • evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
  • consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
  • mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
  • păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
  • nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:

  • limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
  • menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
  • scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
  • reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Informații despre modul de comportare pe timp de caniculă pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență www.fiipregatit.ro, precum și pe aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență," este mesajul transmis de ISU Cluj.


Comentarii Facebook