Duminica 22 Decembrie

Val de mașini care iau foc la Cluj! Marți dimineața, două mașini au ars pe Calea Turzii - VIDEO


O nouă mașină s-a aprins pe Calea Turzii, marți dimineața, fiind al cincilea autoturism care ia foc în numai 5 zile. 

ISU Cluj anunță un nou incident pe Calea Turzii, în jurul orei 8:45, după ce în această dimineață o mașină luase foc cu câteva ore mai devreme, izbindu-se de o țeavă de gaz. De această dată vorbim despre o intervenție la un incendiu, care a distrus un autoturism pe Calea Turzii. 

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu care a distrus un autoturism pe Calea Turzii din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit în jurul orei 8:55, iar pentru misiune au fost mobilizate o autospecială cu apă și spumă, respectiv un echipaj de terapie intensivă mobilă. 

Când pompierii au ajuns la fața locului, autoturismul ardea generalizat, flăcările riscând să se extindă la două pubele. Intervenția promptă a pompierilor a evitat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.”, anunță ISU Cluj. 

Un bărbat și un minor au fost consultați de echipajul SMURD, dar nu au necesitat îngrijiri medicale. Aceștia au reușit să se autoevacueze până la sosirea pompierilor. 

Comentarii Facebook