Sambata 23 Noiembrie

Vasile Salanță taie plopii din cartierul Plopilor. Îl încurcă la blocul pe care îl face - VIDEO și FOTO


Firma Somesul Cald Productie SRL, deținută de milionarul Vasile Salanță, taie plopii din cartierul cu același nume, de pe strada Plopilor nr. 68. Acolo a fost ridicat deja un bloc, iar superbii arbori încurcau dezvoltarea. În curând, Clujul va rămâne fără copaci în locurile în care era verdeață, din cauza haosului urbanistic. 

Firma Somesul Cald Productie SRL, deținută de milionarul Vasile Salanță, taie plopii din cartierul cu același nume, de pe strada Plopilor nr. 68. Acolo urmează să apară un bloc.

Oamenii din zonă s-au scandalizat, mai ales că vorbim despre plopi de 100 de ani, înalți cât un bloc de 10 etaje. 

Miercuri dimineața, la ora 9.00, era deja tăiat un plop, iar alți nouă urmează la rând.

Vasile Salanță este susținut puternic în plan politic, dovadă că cei de la Garda de Mediu nici măcar nu s-au dus pe strada Plopilor, pentru a verifica actele și autorizațiile celui care taie acești superbi copaci. Oameniiau sesizat și au chemat Garda de Mediu, dar fără prea mult succes. 

Vecinii din zonă spun că nu era nevoie să fie doborâți acești superbi copaci, pentru că era loc pentru blocul ce va fi trântit aproape de parcul Rozelor. 

Garda de Mediu Cluj nu se deplasează la tăieri de copaci. Nu e suficient de grav

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Cluj este Viorel Pleșa (PNL), a declarat pentru Știti de Cluj că nu are personal pentru a-l trimite, deoarece instituția se ocupă numai de accidentele de mediu. ”Noi nu avem oameni să trimitem pentru că ne ocupăm de lucruri mai grave. Acolo trebuie să meargă inspectorii de mediu de la Primăria Cluj-Napoca. I-am spus doamnei care a sunat să se reclame, faptul că trebuie să sune la Primărie. 

Pentru acele tăieri trebuie să fie autorizație de la Primăria Cluj-Napoca, dacă este domeniul privat. Dară este unul public, trebuie autorizație de tăiere și de la Agenția de Protecție a Mediului Cluj”, a declarat Pleșa.

Acesta a fost numit în funcție în 2020, dar a mai ocupat în trecut această funcție. Înainte de anul 2020, el a fost angajat al Primăriei Cluj-Napoca, la conducerea Direcției de Ecologie Urbană și Spații Verzi. 

Primăria Cluj-Napoca verifică reclamația înaintată de Știri de Cluj

Știri de Cluj l-a sesizat pe primarul Emil Boc despre acest caz, dar acesta nu a răspuns. Biroul de presă al Primăriei Cluj-Napoca a anunțat că verifică lucrurile. 

Un alt clujean a luat atitudine și susține că a fost amenințat. ”În parcul Rozelor se rade tot, prioritate sunt blocurile! Respirați aer curat dragi Clujeni. Am fost și amenințat. Dar vom avea metrou și nu dorim oxigen”, a spus acesta. 

Dezvoltatorul imobiliar Vasile Salanță a spus că este ”hărțuit”

Știri de Cluj l-a sunat pe dezvoltatorul imobiliar Vasile Salanță, dar acesta a spus că este ocupat și va ”resuna”. Ulterior, Salanță a prezentat autorizația de tăiere a plopilor, emisă de Ocolul Silvic Cluj. ”V-am trimis documentele pe care mi le-ați cerut, ca să nu ne mai hărțuiți”, a spus Vasile Salanță.

Interesant este că pe autorizație apar numai 6 arbori care vor fi tăiați, dar la fața locului sunt 10.

WhatsApp Image 2021-06-23 at 10.26.58.jpeg

WhatsApp Image 2021-06-23 at 10.26.58 (1).jpeg

WhatsApp Image 2021-06-23 at 10.26.58 (2).jpeg

Vasile Salanță, cunoscut sub numele de ”Moșu Pic”, este cel care a primit autorizația cu cântec, de a face un cartier uriaș, în ”buza” pădurii Hoia, fără un drum și alte utilități. 

---------------------

UPDATE

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Cluj, Viorel Pleșa, a revenit cu un telefon și a explicat că la fața locului s-a deplasat Poliția Locală, care a constatat că Vasile Salanță are aviz de tăiere. ”Plopii au toate avizele pentru tăiere. Este vorba despre 5 plopi bătrâni care se taie din totalul celor care sunt acolo. Aceștia sunt în pericol de cădere. Sunt marcați de Ocolul Silvic Cluj. Restul nu se vor tăia”, a spus Pleșa.

Interesant este că în autorizația de tăiere apar 6 arbori, care vor fi doborâți.

Poziția Poliției Locale Cluj-Napoca: ”În urma unor sesizări primite de la Garda Națională de Mediu Cluj și de la cetățeni ai mun. Cluj-Napoca polițiștii locali de la Serv. Control Protecția Mediului s-au deplasat la șantierul situat pe str. Plopilor nr 68, pentru a verifica situația tăierii unor plopi, stare de fapt reclamată de cetățeni.

La fața locului, dirigintele de șantier a prezentat Avizul de punere în valoare nr. 21001022401300, emis de Ocolul Silvic Cluj-Napoca, pt un nr de 6 arbori, cu un volum total de 9,55 mc. Nu se necesita aviz de tăiere și nici de toaletare pentru cei 8 plopi ce urmează a fi tratați, deoarece este spațiu privat.

Mentionam ca santierul deține AC nr. 1563/2020”, precizează Poliția Locală Cluj-Napoca”.

page.jpg

Comentarii Facebook