Vineri 22 Noiembrie

Veste proastă pentru traficul din Cluj! Boc anunță că la anul încep lucrările la metrou: ,,Anul viitor vor începe lucrările. Vor începe dinspre Florești”


Primarul Emil Boc a anunțat că de anul viitor vor începe lucrările la metroul Clujului, lucru care ar putea duce la o creștere semnificativă a traficului, problemă  cu care clujenii se luptă oricum, mai ales în zona de unde vor începe lucrările, Florești. 

,,Anul viitor vor începe lucrările. Când? Vă va spune exact constructorul după ce își finalizează documentația, dar anul viitor vor începe lucrările la metrou. Vor începe din Florești e adevărat”, a declarat Emil Boc în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul a explicat de ce lucrările vor începe din Florești și nu din Sopor cum era prevăzut inițial.

,,Noi am semnat un contract pentru 2 miliarde de euro pentru tot proiectul, că începe dintr-o parte sau din alta, pentru mine este la fel de important.

În urma faptului că agenția care se ocupă de implementarea proiectului pentru Spitalul Regional de Urgență ne-a mai cerut pentru a avea încă un acces mai devreme pentru spital, s-a luat această modificare în PNRR pentru a începe lucrările din Florești, ceea ce eu consider de bun simț și foarte bine.” a explicat primarul. 



Comentarii Facebook