Vești bune la Cluj! Lista cu 62 de localități unde se pot deschide localurile și viața revine la normal, în anumite condiții


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a adoptat Hotărârea nr. 100 privind reevaluarea măsurilor de diminuare a impactului tipului de risc, dispuse prin HCJSU nr. 97/14.12.2020, în aplicarea H.G. nr. 1065/11.12.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, cu scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza județului Cluj .

În urma analizei situației epidemiologice generată de coronavirusul SARS-COV-2, a adresei Direcției de Sănătate Publică a județului Cluj privind rata incidenței cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la 1000 de locuitori, pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Cluj, CJSU a aprobat Hotărârea nr. 100 prin care se stabilesc următoarele:

În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 /1000 de locuitori, se prelungește valabilitatea măsurilor dispuse prin Hotărârea CJSU Cluj nr. 97/14.12.2020, pe încă o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28.12.2020 ora 00:00.

În unitățile administrativ - teritoriale de pe raza județului Cluj, prevăzute în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 /1000 de locuitori și este mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, se prelungește valabilitatea măsurilor dispuse prin Hotărârea CJSU Cluj nr. 97/14.12.2020, pe încă o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28.12.2020 ora 00:00.

În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, prevăzute în Anexa nr. 3 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3/1000 de locuitori, se prelungește valabilitatea măsurilor dispuse prin Hotărârea CJSU Cluj nr. 97/14.12.2020, pe încă o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28.12.2020 ora 00:00.

Măsurile a căror valabilitate a fost prelungită în baza prezentei hotărâri, vor fi reevaluate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate”, informează CJSU Cluj.

Astfel, în localitățile în care incidența a scăzut sub 1,5 cazuri/1.000 locuitori restaurantele, cafenelele și cinematografele pot activa la o capacitate de pana la 50%, cu respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.

De asemenea, în localitățile în care incidența este mai mică de 3 cazuri/1.000 locuitori, localurile pot activa la capacitate de până la 30%, iar în localitățile în care incidența depășește 3 cazuri/1.000 de locuitori, activitatea în spațiile închise este în continuare interzisă.

Pericolul creșterii cazurilor este foarte mare, astfel că specialiștii sfătuiesc încă la prudență, respectarea regulilor. În următoarea perioadă, 130.000 de clujeni vor putea să se vaccineze, dacă optează pentru acest lucru, ceea ce va duce la o mai mare relaxare.

Clujul a primit 375 de doze de vaccin! Prefectul Abrudean: Nu există niciun fel de risc - FOTO cu prima vaccinare

Lista localitătilo cu sub 1,5 cazuri COVID la mia de locuitori.jpg

Lista localitătilo intre 1,5 cazuri COVID la mia de locuitori si 3 la mie.jpg

Lista localitătilo cu peste 3 cazuri COVID la mia de locuitori.jpg

Comentarii Facebook