Duminica 22 Decembrie

Vezi prognoza meteo pentru luna august. Revine căldura în cea mai mare parte a țării


Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit estimărilor făcute, finalul lunii august va aduce din nou vreme foarte caldă în cea mai mare parte a țării. Iată prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni:

Săptămâna 01.08.2022 – 08.08.2022

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face regiunile vestice și sud-vestice, unde temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Săptămâna 08.08.2022 – 15.08.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate în cele vestice. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în zonele montane, dar și deficitare în est și sud-est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Săptămâna 15.08.2022 – 22.08.2022

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în zonele montane și submontane, precum și în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 22.08.2022 – 29.08.2022

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință spre deficit în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele intracarpatice.


Comentarii Facebook