Duminica 22 Decembrie

VIDEO. Accident teribil în Cluj! O femeie a fost lovită de un TIR în timp ce se grăbea să prindă tramvaiul


Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Din primele date, o femeie în vârstă de 85 de ani ar fi fost lovită de un TIR, în momentul în care clujeanca ar fi încercat să fugă spre tramvai.

Femeia a început să fugă spre tramvai exact în momentul în care vatmanul închidea uşile. În acelaşi moment s-a pus în mişcare şi TIR-ul, condus de un cetăţean moldovean în vârstă de 47 de ani.

La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe strada Oașului, din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele date a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Republica Moldova, care în timp ce conducea un ansamblu de vehicule (cap tractor+semiremorcă) înspre centrul orașului, la plecarea de pe loc din dreptul unei stații fără refugiu pentru pietoni, ar fi acroșat o femeie în vârstă de 85 de ani, care ar fi pătruns pe partea carosabilă”, transmite IPJ Cluj.

În urma evenimentului, femeia a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

Comentarii Facebook