Sambata 14 Septembrie

VIDEO Bărbat agresat și pus la pământ în plină stradă. Polițiștii investighează cazul


Polițiștii clujenii s-au autosesizat după ce pe internet a circulat un videoclip în care un bărbat este agresat pe strada Petru Rareș din oraș. Autoritățile investighează incidentul sub suspiciunea de lovire și alte acte de violență, urmând ca agresorul, odată identificat, să fie pus sub acuzație penală.

Videoclipul, care a fost distribuit pe rețelele de socializare, arată cum un grup de tineri se amuză pe seama unui bărbat vizibil aflat sub influența alcoolului. La un moment dat, un individ din grup l-a lovit puternic cu piciorul, ceea ce a făcut ca bărbatul să cadă la pământ. După ce au râs de el, cei din jur s-au oferit să-i acorde ajutor. Incidentul ar fi avut loc la începutul lunii august, potrivit dejeanul.ro, dar videoclipul a intrat în atenția poliției abia după ce a fost distribuit masiv online, declanșând o anchetă penală.

„În cursul zilei de azi, 27 august a.c., la nivelul Poliției municipiului Dej au fost demarate cercetări din oficiu ca urmare a unor imagini video și a unor informații transmise organelor de cercetare penală, conform cărora, pe o stradă din municipiul Dej ar fi avut loc o altercație, în urma căreia o persoană ar fi fost agresată fizic, fiind lovită cu piciorul. În cauză se efectuează activități investigative pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul, sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj. 


Comentarii Facebook