VIDEO Caz șocant în Cluj-Napoca: Proprietarii unui aprozar, arestați pentru trafic de persoane. Au sechestrat doi oameni. Cât de inuman s-au purtat cu ei

Caz șocant în Cluj-Napoca: doi cetățeni au fost arestați de DIICOT, după ce au au forțat două persoane să lucreze în aprozarul lor. Una dintre acestea nu mai trăiește

Autoritățile române au arestat doi clujeni, acuzați că ar fi forțat mai multe persoane să lucreze în magazinul lor. Unul dintre oamenii exploatați nu mai trăiește, iar celălalt a muncit în aprozar până în această lună.

DIICOT Cluj susține că cei doi afaceriști, un bărbat de 48 de ani și o femeie de 51, ar fi profitat de starea în care se aflau victimele: le-ar fi primit în locuința lor, după care au început să le forțeze să muncească: „Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieșit că, în anul 2022, inculpații, profitând de starea de vulnerabilitate a unei  persoane vătămate (situație materială precară și lipsa unor aparținători) au recrutat-o și adăpostit-o  după care, în perioada 2022 – 2024,  au exploatat-o prin muncă în scopul obținerii de  beneficii materiale. Inculpații au obligat victima (decedată la acest moment) inclusiv prin acte repetate de violență fizică și psihică, la prestarea unor munci, în mod forțat, în special la un magazin (aprozar) situat  în municipiul Cluj-Napoca” susțin autoritățile.

Cea de a doua persoană a fost forțată să lucreze în aprozar până în această lună: „De asemenea, în baza aceleași rezoluții infracționale și în aceeași modalitate, inculpații au recrutat în anul 2023 și adăpostit în locuința lor o altă persoană vătămată, pe care au supus-o executării unor munci în mod forțat până în luna martie 2025” transmite DIICOT.

Comentarii Facebook