Duminica 22 Decembrie

VIDEO - Colegii celor doi tineri studenti care s-au inecat ne-au trimis un e-mail in care ne-au povestit tot ce s-a intamplat la Belis!


Un grup de studenti de la Facultatea de Automatica si Calculatoare din cadrul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca ne-a trimis un e-mail in care au vrut sa ne povesteasca tot ce s-a intamplat in seara zilei de 24 aprilie, cand doi colegi de-ai lor s-au inecat in lacul de la Belis-Fantanele, iar al treilea a reusit sa se salveze. In reproducem asa cum ne-a fost transmis. Am scos doar partile care se refereau? la anumite ziare care au publicat informatii eronate incercand sa speculeze tot ceea ce s-a intamplat.

"Nu, nu a stat Catalin 30 de minute in apa aproape inghetata(minte multa nu iti trebuie sa iti dai seama ca nu ar putea rezista) dupa care a fost salvat de pompieri. Nu, nu a sunat Catalin (n.r. Catalin Pop, studentul care s-a salvat) la 112 dupa ce s-a salvat din apa inghetata(persoana care a zis asta chiar e idioata) in timp ce telefonul era la incarcat in camera. Nu, nu s-au urcat pe hidrobicicleta in timpul noptii. S-au urcat pe hidrobicicleta in jurul orei 20.30 si aceasta era in stare buna de functionare, neavand vreo defectiune care ar pune in pericol vietile celor din ea. Fisurile fictive ale hidrobicicletei aparute in presa sunt doar niste fisuri in moralitatea si integritatea anumitor reporteri.

Toata ziua de sambata ne-am plimbat cu hidrobicicleta fara veste de salvare, pentru ca nu erau in dotare. Cei trei colegi s-au plimbat in ziua respectiva si cu o barca inchiriata de la un anume domn care nici el nu a oferit veste de salvare. Nu aveau la ei decat doua vasle si o chitara. Nici acolo nu le-au fost oferite veste de salvare, desi in anii anteriori am inteles ca au fost la dispozitia celor ce au inchiriat barcile.

Continuand povestea, intrucat ne abatem de la firul subiectului mult prea tare si astfel de detalii nu va intereseaza si nici nu va privesc, colegii nostrii s-au urcat in chestia aia pe la 20.30 si in jurul orei 21.30 Catalin a ajuns la mal prins cu mana stanga de buturuga si "pedaland" din cealalta.

Din versiunea lui Catalin, versiune care momentan e singura viabila si care merita sa fie crezuta si mai ales cea mai aproape de adevar(intrucat numai el si Chuck Norris au supravietuit acestui nefericit incident), ei se aflau la un unghi de 45 de grade fata de ponton, la o distanta de 30 de m in larg (nu 70 m cum relata azi dimineata duduia de la antenele 1,3). La controlul ambarcatiunii se aflau Ovidiu Milas si Iancu Oarga in acel moment. Deoarece au pedalat mult si cu spor, Ovidiu a dorit sa faca schimb cu Catalin fiindca obosise. Zis si facut, numai ca micul vas a inceput sa se zdruncine foarte tare si din dorinta de a-i salva pe ceilalti doi colegi, Catalin si-a riscat viata sarind in apa aflata la 4 grade Celsius pentru a mai usura din greutate. Acest gest extraordinar de bine gandit a fost in zadar, spre dezamagirea nemarginita si spre durerea multor prieteni si cunostinte.

Din momentul in care Catalin a ajuns in apa , a facut pluta cu speranta sa ajunga la mal. In schimb el a dat cu capul de un bustean si a profitat de ocazie sa se sprijine de el si sa incerce sa ajunga inapoi la locul de unde a sarit. S-au auzit din larg strigatele disperate "Iancu! Iancu! Ovidiu!!" insa majoritatea au crezut ca e o gluma proasta. In schimb, 2 minute mai tarziu s-a auzit un ploscait in apa si se vedea cum se apropia ceva de dimensiuni mici de ponton. Mai multi colegi au alergat sa il scoata din apa, l-au dezbracat, l-au acoperit cu paturi si l-au pus langa foc. In schimb asta nu a fost de ajuns. A fost dus in cabana, s-a mai dezbracat un coleg si s-a pus langa el sub paturi pentru a-l ajuta pe Catalin sa isi revina mai repede. Alti cativa colegi au fugit la masini, le-au pus pe deal si au orientat faza lunga catre lac, integritatea vehiculelor in acel moment neinsemnand absolut nimic, fapt ce a dus la accidentarea catorva din ele.

Restul strigam cat ne tineau plamanii dupa ai nostrii colegi pierduti in larg. Am sunat imediat ce am realizat ce se intampla la 112, serviciul de politie venind in maxim 7 minute. In schimb serviciul de interventie rapida pentru astfel de cazuri nu s-a prea grabit. A durat cam 25 de minute + pana sa fi vazut niste faruri albastre de la SMURD. Sa fim realisti, si o pizza daca o comandam venea mai repede. In schimb dragutii de ei au compensat prin numarul de indivizi inutili pe metrul patrat. La un moment dat erau cam 10 SMURD-isti care stateau ca sfeclele pe maginea malului si ne-au pus pe noi sa cercetam malul in timp ce ei pazeau un generator. In fine, eforturi colosale pentru un rezultat care va frange inimile a multor oameni de acum incolo. Evident nu am reusit nimic si echipele de salvare bateau de retragere. Asta a pus capat oricarei sperante. Au fost pierdute doua suflete de 19 ani. (...) Milas Ovidiu era nascut pe 20.07.1990 si Oarga Iancu pe 25.07.1990.

Cei trei aflati pe hidrobicicleta nu au consumat alcool la momentul respectiv si nu se aflau in stare de ebrietate, intrucat nu mai era de unde! Banii au fost putini si evident, alcoolul a fost la fel de putin. Totul se terminase cand s-au mancat micii cu o seara in urma.

Acum ca v-am dat adevarul, vi se mai pare interesant? Ajungeti la trista concluzie ca NU avem oameni care rezista 30min in apa putin peste 0 grade, NU avem echipe de interventie cu abilitati mistice de teleportare, NU toti cei care sunt implicati in accidente sunt sub influenta alcoolului, si DA, tragediile se intampla si daca nu sunt provocate de inconstienta sau de factori pe care este foarte usor sa dam vina (alcool, droguri, etc).

Jos reporteri amatori, si va rugam, inca o data, de dragul celor doi colegi ai nostrii, putin respect!

Grupele 30311 si 30312 si colegii de camera

Facultatea de Automatica si Calculatoare

Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
"


In materialul video atasat puteti vedea marturiile unuia dintre tinerii care a fost la Belis cu ei si pe cea a? Mariei Peteanu, administratorul caminului in care locuia unul dintre studenti. Aceasta spune ca desi nu vrea sa arate cu degetul niciun vinovat crede ca cel care le-a dat hidrobicleta nu ar fi trebuit sa o faca.

Comentarii Facebook