VIDEO. Dezmăț total în centrul Clujului! Mai mulți tineri și-au făcut de cap în miezul nopții: „Se îndulcesc cu ceva, eventual sunt substanțe psihoactive”
Mai mulți tineri au fost surprinși pe strada Bolyai János din Cluj-Napoca, în timp ce manifestau un comportament total nepotrivit. În timp ce unii erau întinși pe stradă și păreau că nu își pot controla reacțiile, alții chiuiau și se îmbrățișau, fără să le pese de faptul că i-ar putea deranja pe cei care locuiesc în zonă.
Un riveran al străzii Bolyai János susține că astfel de scene se întâmplă de fiecare dată când sunt festivaluri în oraș. Imaginile surprinse de clujean dezvăluie cum tinerii își pasează din mână în mână un obiect ce pare a fi un dispozitiv de vapat.
„Aceste imagini sunt din plin centrul Clujului. Din imagini se vede clar că acești tineri numai pietoni nu sunt, și neavând recipiente sau PET-uri sau sticle goale în preajma lor, se îndulcesc cu ce se vede în imagini, eventual substanțe psihoactive, care trec din mână în mână, de la unul la altul”, a transmis un riveran al străzii Bolyai János pentru Știri de Cluj.
48 Comentarii
Oamenii Și Copiii Trebuie Să Știe, Asta: În Țările Democrate Din Afara Europei Nu Există Armată Obligatorie.
Asta Înseamnă Democrație, Fără Armată Obligatorie.
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
Oamenii Și Copiii Ar Trebuii Să Nu Aibe Datorii La Bănci Nici-o Dată, Adică Să Nu Se Împrumute Nimeni De La Bănci, Nici-o Dată, Și Nici De La Cămătari:
https://youtu.be/bT9I48dnIJA?si=cKAFs1UvUAEoJXg2
România Este Singura Țară Din Lume Fără Datorii În Trecut:
https://youtu.be/bT9I48dnIJA?si=cKAFs1UvUAEoJXg2
… Citeste mai departe
capitala drogatilor :)
Da’ ce-aveți zabalosilor?
Nu strică băncile, nu au intrat pe proprietatea cuiva, nu s-au pishat pe poarta vilelor primite de comuniști de la stat moca, au cântat la un moment dat imnul, sunteți răi și frustrați, n-ați vrea anii lor și ei banii voștri? Ați uitat de anii tinereții, ați căpiat de tot. D’aia v-au lăsat și femeile și vi s-au lăsat… Citeste mai departe
@Untoldeanu: bwaaaaaaaa!!!! :)))))) i-auzi!!!! :)))))))))))))))))))) zice useristul ca sa nu ne batem joc de aia care se intind pe jos si se drogheaza noaptea tirziu :))))) zice transe x uallllul ca ne lasa femeile si ne pierdem potenta daca spunem de rau de drogati bwwaaaaaaaaaaa!!!!! :))))))))))))))))))))))))))))))))))))
mor!!!!!! :)))))))))))))))))))
@Macanache: Auzi senil senectut ce ești tu, aici e Cluj-Napoca , oraș de tineret nu beshinosi frustrați și constipați. Te-ai dat singur de gol ca ai peste juma’ de secol prin analfabetismul și scrisul unui sfertodoct. Nu muri, ca doare mai tare decât prostia.
@Macanache: Plin de mini tentative de bărbați asemenea ție în acest oraș frumos. Plin de popândăi lipsiți de potență și cu ouăle lipsă sau chiar cei ce le au , până la genunchi de neinciotati ce-s .
si uite asa ati distrus un oras intreg, candva perla ardealului si al "ieuropei" azi un oras plin de drogati, cu festivaluri cu si pt drogati....
.
Ma ce-o ajuns lumea asta de rea..!!
Nu mai poti sa te intalnesti cu prieteniii, sa socializezi ca-i baiu` pa tine...
Daca stai pe tel iara nu-i bine, nicicum nu-i bine....
Incredibil.....
:::))))::::))))
Tineri care se distreza indisciplinati. Ce lume..
GENERATIA ? TANARA !!![DE GUNOAIE ]
@RADU cluj : hai mori odată să se mai elibereze din chirii să avem unde fuma în liniște. țiganule!
@bine că l-ai pupat tu-n c.r pe ceașcă și l-ai votat, bă putrezitule. : Fumează scârbă sub balcon la ma ta până ți se învârt ochii în cap și crăpi! Analfabet avortat, rupt în cour și zoios. Marsh la lucru loază, scursură de libidinos!
GUNOAIE de parinti ! >>>
de pungi cu apa ati auzit?
Suna mai la 112 si spune ca se bat si consuma droguri. Ca vin jandarmii sa-i legitimeze un pic. Pacat ca nu-i mai pune nimeni la munca silnica. Ar putea sapa sau cara beton pentru centura de exemplu. Si daca nu-si fac norma nexam mancare. Dupa 4-5 ani pot fi considerati reeducati si lasati liberi pana la proba contrara.
@ : Problema e ca nici macar in centrul Clujului nu mai este de gasit vreun jardam, politist, agent local, sau altcineva responsabil de ordinea publica. Suntem oare in siguranta doar daca apelam la 112 ??? Ma intreb oare aceste imagini nu sunt vazute de autoritati, nimeni nu se autosesizeaza, chiar este acest fenomen atat de acceptat pt. ca " acesti… Citeste mai departe
@ : sa nu teamendeze pe tine ca-i sunidupa program
@ : BA RAMOLITILOR......!!!!
Ati vrea si voi sa fiti ca ei dar nu mai puteti....
::::)))):::::))))))
daca ar face ai mei asa tot acolo ar dormi
Pe vremea mea ii ridicau instant trupele de miliție și securitate și a doua zi erau deja pe unul din multele șantiere naționale ale tineretului edificand societatea socialista multilateral dezvoltata.
@nelu v.: pe vremea ta te duceau la canal si daca ziceai un banc. Acum macar poti sa iti spui parerea ta stupida pe net fara sa ajungi la canal
@nelu v.: Pe vremea ta erau ucigasi in serie, oameni cinstiti asasinati in puscariii, etc....
Si cel grav era ca erai tu ramolitule, un prost cu doi neuroni intre urechi...
In ziua de azi e lux fata de vremea ta Dibole...
:::))))):::::))))))
Bă, da astia-s Eroii Untoldului, pretuiti-i, ei "pun Cluju' pe harta"! Si ce naiba, omu nu mai poate sa stea noapte pe strada, da' chiar asezat, si sa urle din cand-in-cand?!? Bă, da-i democratie, băăă... Cu nu mult timp in urma unii si-au tras-o intr-o intersectie giratorie, noaptea. Minunat, boboru' guvernat de popi si biserica (cea "adevarata", desigur:… Citeste mai departe
În Cluj polițiștii sunt precum Yeti și Bigfoot: ar fi zvonuri că există, dar nu i-a văzut nimeni...
Politia locala unde e? pardon militia. Doarme probabil pe bani buni.Ii doare pe ei la patina de ce se intampla in Cluj.Burtosii de la locala iau salarii bune sa nu faca nimic,
La nici 300 de metri sediul Poliției Locale cu agent de pază,dormea de nu a auzit în cușculia lui ,sporu-i spor (de noapte) plătiți de cei care trebuie să suporte toate rahaturile,gălăgia Untold,boschetarii,cocălarii,țărăneturile + super betonarea,vax umbră și behăitul lăudativ al țărănușului șef.
Avortonii bocului..............plin de ei in tot orasul ! Piticul circar a distrus acest oras ........Investitii zero in infrastructura, numai circ in tot orasul ......Peste tot vezi vagabonzi, drogati, cocalari si bombardieri......suporterii maimutei din primarie.........Clujenii au ajuns sa plece din orasul lor din cauza taranului din Rachitele mutat… Citeste mai departe
@Popa: taci dreq ma frustratule si voi toti astia care il plangeti pe ceausescu. nu mai pot oamenii sa se simta bine in orasu asta ca vin toti bosorogii sa-i filmeze. doar pt ca tu n-ai o viata, nu inseamna ca si altii trebuie sa fie la fel de plictisitori ca tine :))))
@1234: Da loază, sunt de acord cu tine dar la măta sub balcon. Marsh acolo și dacă te acceptă bravo ție, tomberon cu cap de plută. În societate te comporți ca atare, acasă la tine faci ce vrei, dar prostea, dacă stai la bloc îți pui căștile și dai maxim până îți dă otoragia și când ragi îți bagi ceva în gură, știi tu ce,deoarece nu trebuie să-ți deranjezi… Citeste mai departe
@1234: Trogloditule nespalat, spatiul public sau pridvorul ma tii nu-i acelasi lucru.
Eu aruncam o găleată de apa rece pe ei.
@Clujean : Si ei iti multumeau Prostule ca le era cald si ii racoreai..
:::))):::))))))
@
@Sa ma pupatzi in **** toate viniturile ordinare impreuna cu seful vostru Bok: ba cap sec 99% din po****ția Clujul sunt vinituri, inclusiv tu boule…..in anul 1920 90% din po****ția Clujului era de etnie maghiară.
@Gore: This ^
Degeaba faceti articole in presa pe aceste subiecte. Trebuie sunat la 112 atunci cand se intampla. Majoritatea prefera sa posteze pe retele sociale astfel de lucruri in loc sa sune la politie atunci pe loc
@Marius : Corect, dar și razii pedestre cum erau odinioară 0 barat.
Dar oricum trebuie sunat la 112
Căci programul de liniște la blocuri cat si on cartierele de blocuri trebuie respectat cu sfințenie (22:00-08:00), cine nu respectă amendat drastic că și așa trebuie bani la bugetul statului.
De pe tinerii ăia "se făceau" o grămadă de… Citeste mai departe
@Ion: vai de capul vostru, bine ca n-aveti un gram de putere ca s-ar duce pe ***** tot in cateva luni de zile. :)))))))
Ungurii pooolii
@Jean Dabuleanu zis si biciul unguroaicelor:
Dabulene! Mars inapoi in jegul ala de unde ai venit!
@Jean Dabuleanu zis si biciul unguroaicelor: toata viata ta ai biciuit oi si capre amaratule numa la tastatura te crezi tare. In viata ta nu ai vazut o chizda adevarata.
@ : tu esti fiule?
Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos ---- https://come.ac/kondio
In loc sa-i inregistrezi mai bine dadeai o punga, doua, cu ***** peste ei...