Sambata 28 Decembrie

VIDEO Exces de furie într-un troleibuz din Cluj! Nervoasă din cale afară, o tânără a spart geamul cu piciorul. S-a dat jos ca și cum nimic nu s-a întâmplat


O tânără a fost surprinsă, de camerele de supraveghere, în timp ce sparge cu piciorul geamul ușii unui troleibuz, ieri, 9 octombrie.

Pe imaginile surprinse de camerele din troleibuz, se poate observa o tânără care discuta la telefon, până când, bursc, lovește unul dintre geamurile ușii din spatele  troleibuzului, spărgând-ul. Ca și cum nimic nu s-a întâmplat, tânăra continuă să își vadă de drum, iar la următoarea stație se face nevăzută.

Șoferul autobuzului a observat incidentul și a sesizat Poliția Cluj.


„Ieri dimineața în jur de ora 9:22, într-un troleibuz de pe linia 4, 324 număr de inventar, când a ajuns șoferul în Piața Gării a auzit o pocnitură. S-a oprit în stație și a văzut geamul de la ușa 4 spart, iar domnișoara a fugit. Nu cunoaștem motivul, nu a avut nicio reacție, nu a fost surprinsă. Șoferul nostru a declarat evenimentul la poliție și a depus și plângere penală,” a declarat Alin Oaida, Șef Serviciu Exploatare CTP Cluj pentru Știri de Cluj.

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat:

„La data de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați prin plângere de către un bărbat, de 30 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un mijloc de transport în comun, cu privire la faptul că la aceeași data, în jurul orei 09.20, o persoană necunoscută ar fi spart ușa de sticlă din capătul vehiculului. În continuare, polițiștii desfășoară verificări pentru identificarea persoanei, stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”.

Comentarii Facebook