Duminica 22 Decembrie

VIDEO: Falși angajați de la gaz, filmați când furau banii din casa unui bătrân din Cluj-Napoca


Un bătrân a fost jefuit de un grup de falși angajați ai unei firme de gaz. Doi l-au ținut ocupat, iar a trebuia persoană căuta banii prin camere. 

La sfârșitul lunii Septembrie 2022, mai exact în 30.09.2022, în jurul amiezii, câteva persoane au bătut la ușa unui om în vârstă, sub pretextul ca sunt reprezentanții unei firme de gaz, și ca trebuie sa facă ceva verificări.

Persoana în vârstă și de buna credință i-a lăsat în apartament, după cum se vede și pe filmare. Falșii angajați, au început să-și facă ”treaba”, mai exact să îl fure pe omul care le-a deschis ușa casei.

După incident, persoana în cauză a sunat la poliție pentru a raporta incidentul, iar la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție. 

Adrian Tudoran, fiul victimei, a declarat că ”primul a intrat sa vada daca e singur, a doua l-a ademenit sa meargă la baie, iar a treia cu manusi chirurgicale a extras banii.

Cred ca încă le caută poliția ca nu am primit încă nimic. S-au dat drept angajați de la gaz și ca trebuie sa facă verificări”.

Incidentul s-a petrecut în Mărăști, în zona Kaufland.

La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, la o locuință situată pe o stradă din cartierul Mărăști, s-ar fi prezentat 3 persoane suspecte, care, sub pretextul că efectuează servicii pentru instalații de gaz, ar fi sustras o sumă de bani. 

Astfel, în urma verificărilor derulate, polițiștii au constatat că, la data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, la locuința unui bărbat, în vârstă de 66 de ani, s-ar fi prezentat 3 persoane, respectiv un bărbat în vârstă de 41 de ani și două femei, de 33 și 43 de ani, iar, sub pretextul că efectuează servicii pentru instalațiile de gaz, ar fi pătruns în interiorul locuinței sale și, profitând de neatenția sa, ar fi sustras 300 de lei.

În continuare, sunt efectuate cercetări sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, precizează Poliția Cluj.

Comentarii Facebook