Imagini greu de privit cu incendiul devastator din Sânnicoară, Cluj Flăcările uriașe au mistuit două case. Focul, vizibil de la sute de metri VIDEO
Un incendiu puternic a transformat noaptea în zi la Sânnicoară, comuna Apahida, județul Cluj. Imaginile surprinse în timpul dezastrului arată cum flăcările au înghițit în câteva clipe două case, lăsând în urmă doar ruine fumegânde.
VIDEO: Momentul în care focul a cuprins imobilele
Imaginile surprind cum incendiul s-a extins rapid, în timp ce pompierii luptau să oprească propagarea acestuia. Lumina roșie a flăcărilor se vedea de la sute de metri, iar fumul dens a acoperit cerul.
Cum a început incendiul
Potrivit primelor informații, totul a pornit de la un coș de fum neizolat corespunzător. În doar câteva minute, focul a cuprins acoperișurile și s-a extins la întreaga structură a locuințelor.
Intervenția pompierilor
Mai multe autospeciale au fost trimise la fața locului, însă focul s-a dovedit greu de controlat din cauza materialelor inflamabile din interiorul caselor și a vântului puternic. În ciuda eforturilor echipajelor de intervenție, pagubele sunt considerabile.
Martori: „Totul a ars într-o clipă”
Un localnic a declarat pentru Știri de Cluj: „Am ieșit afară și am văzut cum flăcările se ridicau peste acoperișuri. Totul a ars într-o clipă, nu s-a mai putut salva nimic.”
Incendiul a fost lichidat, dar zona încă este afectată de mirosul puternic de fum. Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate cauzele.
Vezi imaginile dramatice în VIDEO-ul de mai jos.
3 Comentarii
Lasă că vine prostu de Paulică feblețea lu DONȘOARA gavrilă care se foute nemăritată cu foutălăul coate-goale și le zidește casele napoie.
Asa vor face si preturile la case si apartamente.
@Greed Imobiliare: si verifica noile preturi la materiale de constructie, si daca gasesti meseriasi noile preturi de manopera !!