VIDEO LIVE- Șofer inconștient, la un pas să spulbere o femeie în Cluj, pe trecerea de pietoni: „Dacă mai făcea un pas, o trimitea în Rai”
Un șofer a fost, la propriu, la un pas să lovească o femeie pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. Pe trecerea de pietoni, pe partea opusă, mai era angajat încă un pieton
Aseară, pe Calea Dorobanților, unul dintre cele mai circulate bulevarde din Cluj-Napoca, un incident periculos a avut loc la o trecere de pietoni semaforizată. Un șofer care circula pe banda 3, din direcția B-dul Eroilor, a ignorat semaforul galben intermitent și a trecut cu viteză mare la o trecere de pietoni unde doi clujeni erau deja ieșiți pe trecere, de-o parte și de alta a drumului.
Atât bărbatul, aflat pe partea dreapta, și femeia, aflată pe partea stângă a drumului, au fost nevoiți să iasă ușor pe carosabil din cauza mașinilor parcate pe marginea bulevardului, care le limitau vizibilitatea. Consecința? Dacă bărbatul poate mai avea o șansă, căci era pe partea opusă a drumului, femeia a fost, la propriu, la un pas de a fi lovită de mașina care a trecut la doar câțiva centimetri de ea.
„Un pas dacă mai facea, nu mai era printre noi. M-a șocat și pe mine cât de aproape a trecut pe lângă femeie”, ne-a spus cititorul Știri de Cluj care a și filmat imaginile.
Pe Calea Dorobanților mai este încă trecere de pietoni semaforizată, care la fel, noaptea funcționează pe galben intermitent. Riscurile rămân mari, mai ales în condiții de ploaie ușoară, cum era aseară, care afectează vizibilitatea.
Șoferii ar trebui obligatoriu să încetinească în apropierea trecerii, iar acest incident arată pericolele la care sunt expuși cetățenii pe o arteră cu trafic intens, mai ales pe timpul nopții.
9 Comentarii
daca e la intersectia cu anghel saligny, acelea parcate lateral sunt pe locuri de parcare autorizate din care porneste trecerea. se vede pe google maps
Solutia: "saritoare" la fiecare trecere de pietoni.
Si ce strategic a parcat cel pe stanga asa la juma de metru de trecere. Autor moral.
@Asta da: daca te uiti bine u rotile din fata este fix pe linia alba, iar botu deja musca din trecere,....
@andi: la ce viteza avea ciobanul cu bmw ul putea masina aia sa fie la 5m ca tot nu putea frana .. efectiv zbura fara dram de intentie sa incetineasca la trecere
Nu e o problema sa mai omori cate un pieton cu masina. De aia de obicei in astfel de cazuri se dau pedepse ridicole. Daca furi din bancomat faci 5 ani de puscarie, daca omori un pieton doi ani cu suspendare.
Ar fi mai putine astfel de incidente daca s-ar prdepsi ca vatamare corporala sau omor. Cu ce e diferit sa omiri un om cu toporul sau cu masin?… Citeste mai departe
@ce viteza avea imbecilul!: Ăla mai are permis ???
daca tot e semafor acolo sa-l lase functional