Duminica 22 Decembrie

VIDEO. O casă din Cluj a fost cuprinsă de flăcări. Echipele de intervenție s-au luptat cu flăcările ore în șir


Pompierii clujeni au fost nevoiți să intervină, duminică, 23 aprilie, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă situată pe strada Dragoș Vodă din municipiul Gherla.

La fața locului a fost necesară intervenția a două autospeciale pentru stins incendii, o autoplatformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD din cadrul Punctului de Lucru Gherla, iar prima intervenție a fost asigurată cu două autospeciale pentru stins incendii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei municipiului Gherla.

Au fost evacuate din casă două persoane, un bărbat și o femeie, care se aflau în atac de panică și care au fost consultate de către echipajul SMURD. Nu a fost nevoie de transport la spital pentru niciunul dintre ei.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul cuprinsese parterul, etajul și acoperișul casei de locuit cu o suprafață de aproximativ 200 mp.

Operațiunile de stingere a incendiului au durat mai bine de două ore și au împiedicat extinderea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.

Cercetările preliminare ale autorităților au arătat că cel mai probabil incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a imobilului.

Comentarii Facebook