Sambata 5 Octombrie

VIDEO Patru clujeni condamnați pentru trafic cu stupefiante de mare risc, care se sustrăgeau executării pedepsei, prinși de polițiștii din Cluj


Patru bărbați condamnați pentru trafic de droguri, prinși de polițiștii din Cluj

Patru bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 56 de ani au fost prinșă astăzi de polițiștii din cadrul I.P.J. Cluj, în urma unei acțiuni desfășurate pentru identificarea persoanelor urmărite penal. Aceștia au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 5 ani de închisoare pentru infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe interzise, ambele fapte săvârșite în formă continuată. Bărbații au fost predați reprezentanților Penitenciarului Gherla pentru executarea pedepselor.

„La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, în colaborare cu Serviciul de Investigații Criminale și sprijiniți de Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, au desfășurat o acțiune pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau care sunt urmărite în temeiul legii. În cadrul acestei acțiuni, au fost depistați patru bărbați, cu vârste între 35 și 56 de ani, pe numele cărora Tribunalul Cluj a emis, la data de 4 octombrie 2024, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Cei în cauză au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 5 ani, în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc, ambele infracțiuni fiind săvârșite în formă continuată. După depistare, aceștia au fost conduși și predați reprezenanților Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepselor”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Comentarii Facebook