Duminica 22 Decembrie

Vietnamenzii care au mâncat un câine în Gilău lucrează la un abator - FOTO


Cazul muncitorilor vietnamezi din Gilău care au tranșat și mâncat un câine maidanez a șocat opinia publică. 

La data de 22 februarie, în jurul orei 08:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Florești au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras și probabil ucis un câine de rasă comună care se afla în curtea Castelului Rakoczi Banffy din comuna Gilău.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale.

În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și uciderea animalelor cu intenție fără drept. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, iar vietnamezii vor fi aduşi pentru audieri.

Audierile se vor întinde pe mai multe zile, având în vedere că muncitorii vietnamezi vor avea nevoie de translator pentru că nu vorbesc nici limba română, nici limba engleză”, precizează Poliția Cluj.

---------------------

UPDATE

PUIUL REGAL SRL,

Gilau, str. Principala, nr.639, jud. Cluj

am luat la cunoștiință despre postarea on-line de către publicația dvs a unui articol în data de 26.02.2020, privind presupusa săvârșire de către angajați ai societății noastre a unei fapte cu caracter penal. Am constatat cu surprindere că prin conținutul acestui articol se fac insinuări si afirmații de natură a leza imaginea societății noastre, conduită ce nu reprezintă un demers jurnalistic profesionist, caracterizat de obiectivitate şi realitatea informaţiilor oferite de către o instituție de presă. Pentru corecta informare a opiniei publice, intelegem să vă comunicăm prezentul

DREPT LA REPLICĂ/ DREPT LA RECTIFICARE

În primul rînd, se impune observația că față de niciunul dintre angajații societății noastre nu a fost formulată, în mod oficial, niciun fel de acuzație de natură penală, niciunul dintre ei neavînd vreo calitate procesuală în acest moment, în vreo procedură de natură penală.

Menționăm că și în ipoteza în care o astfel de acuzație ar fi formulată în mod oficial, relatările dvs. ar trebui să respecte prezumția de nevinovăție, de care se impune să beneficieze orice persoană acuzată de săvârșirea unei fapte penale, indiferent de naționalitatea acesteia.

Avem cunoștiință despre desfășurarea unei investigații preliminare privind săvârșirea unei fapte de natură penală, în zona limitrofă sediului societății noastre, investigație cu privire la care societatea noastră și-a oferit întregul sprijin, însă această investigație se află, din cunoștiințele noastre, într-un stadiu incipient, fără a exista concluzii si rezultate certe.

În pofida acestei stări a lucrurilor, în cuprinsul articolului dvs. se fac afirmații categorice, prin care prezentați săvârșirea unei fapte de natură penală de către angajați ai societății noastre, ca fiind un fapt cert, constatat si dovedit, fără ca pentru o astfel de concluzie să aveți la dispoziție vreun act oficial de acuzare sau concluziile unei hotărîri judecătoresti de condamnare.

Apreciem, în acest context, si mai gravă legătura pe care dvs. o insinuați, între presupusa faptă penală si activitatea curentă a societății noastre. Constatăm că în mod intenționat si artificial, încercați să asociați imaginea societății noastre cu o faptă penală, în scopul de a denigra imaginea societății Puiul Regal si prestigiul produselor noastre.

Facem precizarea, că în data de 22 februarie 2020, dată în care afirmați că s-ar fi săvârșit o faptă de natură penală de către angajați ai societății noastre, activitatea societății noastre la punctul de lucru din com. Gilău, jud. Cluj, era oprită, toți angajatii aflîndu-se în timpul lor liber, aferent sfîrșitului de săptămînă.

Pe durata zilelor nelucrătoare, accesul în incinta punctului de lucru al societății noastre este restricționat si monitorizat, astfel că este exclusă orice posibilitate ca vreo faptă de natura celei relatate de dvs. să se fi produs în incinta societății noastre.

Asocierea imaginii societății noastre cu o pretinsă faptă săvîrșită de un angajat al său, în timpul său liber și fără vreo legatură cu activitatea sa profesională, este una complet deplasată din partea dvs., sens în care dacă nu veți înlătura din conținutul materialelor de presă, numele societății noastre sau referirile personale făcute la adresa administratorilor societății, ne rezervăm dreptul de a pretinde despăgubiri pentru lezarea imaginii si renumelui nostru comercial.

Precizăm că în ipoteza în care, în urma parcurgerii tuturor procedurilor necesare, se va constata faptul că angajati ai societății noastre, au săvîrșit fapte de natură penală, vom dispune față de acești angajați sancțiunile disciplinare, aferente gravității faptei comise, societatea noastră netolerând niciun fel de comportament ilicit sau imoral din partea propriilor angajați”.

Comentarii Facebook