Duminica 29 Decembrie

Vitezoman, fără permis, prins de polițiștii clujeni. A încercat să păcălească oamenii legii și a ajuns în arest


Polițiștii clujeni au depistat, duminică, un conducător auto care conducea un autoturism pe drumurile publice, cu viteză excesivă, deși nu avea permis de conducere.

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 16.30, poliţiştii Biroului Rutier Dej au depistat un bărbat de 27 de ani, din municipiul Gherla, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bistriţei din municipiul Dej, cu o viteză care depăşea limita legală pentru sectorul respectiv de drum (88 km/h în localitate)”, informează IPJ Cluj.

În urma verificării documentelor prezentate de bărbat, poliţiştii au constatat faptul că acesta nu este deţinător de permis de conducere, iar permisul prezentat este fals. Verificând actele autoturismului, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu avea încheiată poliţa obligatorie pentru răspundere civilă în caz de accident.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  conducerea unui vehicul fără permis şi uz de fals, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Față de cel în cauză, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca, la expirarea acesteia, cel în cauză să fie prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Dej în vederea dispunerii altor măsuri preventive.


Comentarii Facebook