Duminica 22 Decembrie

Vitezoman prins cu peste 210 km/h pe Autostrada Transilvania. A rămas fără permis


Un șofer din Prahova a fost prins, duminică, în timp ce mergea cu aproape 215 km/h pe Autostrada Transilvania.

La data de 7 septembrie a.c., polițiştii au înregistrat cu aparatul radar, la km. 15+500m, pe sensul de mers Gilau - Câmpia Turzii, un autoturim care rula cu o viteză de 214 km/h”, informează reprezentanții IGPR.

Conducătorul auto, un bărbat, de 28 de ani, din judeţul Prahova, a fost sancţionat contravențional, conform legislaţiei în vigoare, cu amendă în valoare de 810 de lei.

De asemenea, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.

Comentarii Facebook