Vizite la domiciliul rezerviștilor din Cluj, care și-au satisfăcut stagiul militar. Centrul Militar Zonal Cluj actualizează bazele de date


Centrul Militar Zonal Cluj a început o procedură de actualizare a bazei proprii de date a rezerviștilor care și-au satisfăcut stagiul militar. Oamenii vor fi vizitați acasă de reprezentanți ai Comandamentului sau chiar de polițiști, în cadrul unei acțiuni de rutină care se efectuează periodic, scrie România Actualități.

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale asigură că această acțiune nu are legătură directă cu războiul din Ucraina. Actualizarea bazei de date nu se face nici în perspectiva unei mobilizări a rezerviștilor, pe care armata nu are niciun motiv să o pregătească.

Scopul acestei vizite este corelarea datelor actuale ale rezerviștilor cu cele din dosarele de la CMZ Cluj. Persoanelor vizate li se solicită prezentarea Cărții de Identitate și li se explică motivul acțiunii, astfel încât să nu se creeze o stare de neliniște în rândul populației.

Centrul Militar Zonal a derulat această activitate în zonele Dej, Gherla și Huedin, iar în prezent se efectuează vizite la domiciliile bărbaților din Cluj-Napoca. În perioada următoare, acțiunea derulată de CMZ va viza municipiile Turda și Câmpia Turzii, urmând să se încheie după ce datele rezerviștilor din toate zonele județului Cluj vor fi actualizate, notează sursa citată. 

În baza prevederilor legii 446/2006 și în conformitate cu documentele de planificare proprii, în luna noiembrie, în zona de responsabilitate a Centrului militar zonal Cluj, în colaborare cu structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, se desfășoară activități de clarificare și actualizare a situației militare pentru rezerviști. 

Anunţarea rezerviştilor militari privind participarea la aceste activități se face prin ordine de chemare pentru clarificarea situației militare, înmânarea acestora realizându-se exclusiv de către structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. După primirea ordinelor de chemare, rezerviștii se vor prezenta la locul, data și ora precizate în ordinul de chemare pentru clarificarea situației militare și vor avea asupra lor următoarele documente: cartea de identitate, ordinul de chemare menționat anterior și livretul militar.

Precizăm că la această dată, Centrul militar zonal Cluj, nu desfășoară activități de încorporare, concentrare sau mobilizare a cetățenilor încorporabili respectiv a rezerviștilor și nu există niciun motiv de îngrijorare din partea populației.”, se arată în comunicatul trimis de Centrul Militar Zonal Cluj. 

Comentarii Facebook