Duminica 22 Decembrie

Vlad Obu, apropiat al fraților Tate, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de procurorii DIICOT Cluj de trafic de persoane


Vlad Obu, patron de videochat și apropiat al fraților Tate, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat de procurorii DIICOT de trafic de persoane, constituire de grup infracțional organizat și instigare publică.

Vlad Obu a ajuns marți noapte la DIICOT Cluj însoțit de alte trei persoane. După multe ore de audieri, Vlad Obu, dar și alte trei persoane cercetate în același dosar au primit sentința judecătorilor. Aceștia își vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Cu toții sunt bănuiți că racolau și obligau mai multe tinere să producă materiale cu conținut sexual pentru platforme online.

Mai mult, fetele erau forțate să-și tatueze de brațe numele celor care le exploatau. Faptele anchetate ar fi fost comise după același model investigat de procurori, în dosarul frățiilor Tate, iar Vlad Obu este cunoscut ca fiind un apropiat celor doi milionari.

În urma celor 13 percheziții efectuate la data de 13 iunie, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare publică, au fost descoperite și ridicate 42 de telefoane mobile, 7 laptop-uri, un ceas de lux, 20.900 de lei, înscrisuri de interes pentru cauză, precum și trei autoturisme.

Citește și: Apropiații fraților Tate au rămas fără bolizii de lux. Mașinile au fost ridicate de procurorii de la DIICOT Cluj! - FOTO

Comentarii Facebook