Vlad Pop a pierdut procesul cu Asociația Little People, judecătorul stabilind că acesta nu are dovezi și a adus acuzații care nu sunt susținute de probe reale. 

Citiți mai jos sentința:

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIATIA LITTLE PEOPLE ROMANIA în contradictoriu cu pârâtul POP VLAD ADRIAN, având ca obiect obligaţie de a face.

Se observă că la data de 05.10.2017 reclamanta a depus concluzii scrise.

Instanţa constată că dezbaterile au avut loc în şedinţa din 28.09.2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea hotărârii în cauză pentru data de 11.10.2017, ulterior pentru data de 25.10.2017, respectiv pentru data de azi, când a hotărât următoarele: 

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2017, reclamanta ASOCIAŢIA LITTLE PEOPLE ROMÂNIA a solicitat, în principal, obligarea pârâtului să înceteze săvârşirea acţiunilor ilicite prin care le vatămă dreptul la reputaţie şi prestigiu, respectiv să nu mai comunice, prin orice fel de mijloc, afirmaţii calomnioase la adresa reclamantei şi a membrilor lor şi să nu mai utilizeze baza de date şi însemnele asociaţiei în interes propriu. În subsidiar, în măsura în care se apreciază că aceste acţiuni s-au epuizat, să se constate caracterul ilicit al faptelor săvârşite, având în vedere că vătămarea produsă subzistă încă. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare, precum si a unei dezminţiri a tuturor afirmaţiilor defăimătoare. În al patrulea rând, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de compensaţie materială pentru repararea prejudiciului nepatrimonial suferit şi a cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că reclamanta este o organizaţie nonprofit înfiinţată în anul 2002, având ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, prin oferirea unui suport psihosocial pe toată durata spitalizării şi după finalizarea tratamentului, până la reintegrarea lor reuşită în societate. A susţinut că reputaţia şi prestigiul pe care reclamanta l-a construit în anii de activitate dedicaţi unui interes social important riscă să fie iremediabil vătămate ca urmare a acţiunilor defăimătoare ale pârâtului Pop Vlad. Acesta a avut calitatea de voluntar şi ulterior, de salariat în cadrul asociaţiei, însă a fost concediat din cauza comportamentului său agresiv care a început în anul 2014, în urma unui incident petrecut cu ocazia campaniei desfăşurate în cadrul Cora Bucureşti. La acel moment, pârâtul a susţinut că în cadrul magazinului ar fi fost bruscat de către unul dintre agenţii de pază, fiind nemulţumit că asociaţia nu i-ar fi luat apărarea în conflictul creat. Tot în acea perioadă, directorul operaţional al asociaţiei din Bucureşti, Rusu Oana, le-a semnalat că a dispărut din geanta sa cardul bancar şi harddisk-ul porabil pe care erau înscrise date referitoare la pacienţi, parteneri, sponsori ş.a. A învederat că, cu toate că a încetat raporturile de muncă cu pârâtul, în data de 14.07.2015,folosind neautorizat contul de email al asociaţiei, acesta s-a adresat cu o propunere de colaborare către principalii lor parteneri, respectiv către Blue Projects România şi MOL România și în consecinţă, în data de 23.07.2015, au formulat plângere penală, faptele fiind în prezent cercetate de către DIICOT în dosarul penal nr. 324D/P/2015 având ca obiect infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic. A învederat că pârâtul a lansat în nume propriu campanii în vederea colectării de donaţii în contul bancar personal, folosindu-se fără drept şi de însemnele asociaţiei. A precizat că, în dosarul penal instrumentat de către DIICOT, pârâtul a formulat un memoriu scris calomniator la adresa conducerii reclamantei pe care l-a oferit spre publicare către „Ziar de Cluj" şi „Ştiri de Cluj". În memoriul redat integral în cuprinsul articolelor de presă, pârâtul a formulat o serie de acuzaţii deosebit de grave fără niciun suport probator.

Mai departe, reclamanta a susţinut că pârâtul nu s-a mulţumit ca acest memoriu să fie publicat pe site-urile „Ziar de Cluj" şi „Ştiri de Cluj", astfel încât a trimis emailuri către sponsorii şi colaboratorii reclamantei cu link-ul articolului publicat pentru a se asigura că informaţiile calomnioase ajung şi la cunoştinţa acestora. În data de 07.12.2016, reprezentanta Betfair, le-a semnalat că a primit un asemenea email. De asemenea, pârâtul a difuzat prin intermediul platformei YouTube şi al reţelei Facebook memoriul său sub titlul „ANAF: Ancheta de fraudă la Asociaţia Little People România", sugerând în mod fals publicului că reclamanta ar fi supusă unei anchete oficiale privind frauda. Pârâtul a trimis memoriul prin mesaje personale pe Facebook şi email tuturor doctorilor colaboratori, voluntarilor asociaţiei, pacienţilor beneficiari ai serviciilor asociaţiei şi societăţilor profesionale din domeniu. În data de 31.10.2016, sponsorii şi colaboratorii lor le-au semnalat faptul că au primit un email, în cuprinsul căruia este ataşată o adresă a ANAF către pârât cu nr. CJR-DGR 22.562/20.10.2016 şi memoriul acestuia către DIICOT din 20.06.2016, fără ca emailul să conţină vreun text. În urma demersurilor, DGRFP Cluj le-a confirmat că adresa este contrafăcută. Reclamanta a considerat că, în urma acestor acţiuni ale pârâtului a fost pusă în pericol relaţia lor cu managementul şi cadrele medicale din cele 13 spitale oncopediatrice cu care colaborează de mulţi ani, rezultând astfel împiedicarea realizării obiectivelor asociaţiei. 

Reclamanta a făcut trimitere la prevederile art. 253 Cod civil care instituie un sistem de măsuri ce au drept scop apărarea efectivă a drepturilor nepatrimoniale, acesta fiind pe deplin aplicabil în cazul prezent, deoarece vătămarea suferită de către reclamantă vizează valori ale personalităţii sociale, respectiv prestigiul şi reputaţia, care sunt protejate de către legea civilă ca drepturi subiective. Protecţia acestor valori este recunoscută inclusiv în cazul persoanelor juridice potrivit art. 257 Cod civil. În ceea ce priveşte reputaţia, reclamanta a susţinut că este un atribut esenţial al asociaţiei în contextul activităţii pe care o desfăşoară şi anume strângerea de fonduri pentru a fi ulterior afectate unui interes social concretizat în îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer. Astfel, în calitatea de organizaţie nonprofit este primordială încrederea publicului în misiunea lor, deoarece sponsorizările, donaţiile, colaborările, voluntariatul, precum şi orice alt sprijin, le sunt oferite din partea persoanelor fizice sau juridice interesate să contribuie la îndeplinirea obiectivului. Prin urmare, orice denaturare a percepţiei opiniei publice prin calomnierea reclamantei este în măsură să compromită activităţile pe care le desfăşoară. A mai arătat că, în urma acuzaţiilor calomnioase, magazinul Douglas România a refuzat să mai lanseze campania de sponsorizare de la sfârşit de an, iar alţi parteneri au ezitat să anunţe în mod public colaborarea lor, deoarece nu doresc ca managementul şi angajaţii acestora să fie hărţuiţi prin emailuri şi mesaje din partea pârâtului. De asemenea, opinia publică a fost deja influenţată negativ după cum rezultă din comentariile cititorilor la articolele publicate, aceştia fiind revoltaţi de pretinsele fapte

care le sunt imputate de pârât. În plus, dincolo de buna reputaţie pe care asociaţia o prezintă în societate, reclamanta se bucură şi de un real prestigiu ca urmare a implicării intense în îndeplinirea obiectivului, meritele fiindu-le recunoscute de către entităţi civile şi profesionale acreditate. Astfel, acţiunile vătămătoare ale pârâtului periclitează această valoare care a fost dobândită prin eforturile conjugate ale membrilor şi colaboratorilor asociaţiei şi care până la urmă, are rolul de a asigura buna desfăşurare a programelor de suport în interesul pacienţilor.

Aşadar, consecinţele atingerii aduse reputaţiei şi prestigiului reclamantei prin faptele pârâtului sunt deosebit de serioase, cu atât mai mult cu cât interesul final care este prejudiciat este unul social.

Reclamanta a învederat că, vătămarea drepturilor nepatrimoniale este cauzată printr-o acţiune ilicită constând în fapta pârâtului de a aduce la cunoştinţa publicului

informaţii neadevărate şi denigratoare. De asemenea, utilizările fără drept a contului de email şi a însemnelor asociaţiei fie pentru a solicita donaţii, fie pentru a formula propuneri de colaborare sunt la rândul lor fapte ilicite care au repercusiuni negative asupra credibilităţii lor. Acuzaţiile formulate de către pârât la adresa lor sunt grave, în special cele referitoare la deturnarea de fonduri, acestea nu sunt întemeiate pe o minimă bază factuală dovedită. În plus, din modalitatea prin care pârâtul a înţeles să expună faptele, precum şi din întregul context al stării de fapt, rezultă că pârâtul a urmărit compromiterea reclamantei, iar nu informarea publicul, acţionând aşadar cu reacredinţă.

Astfel, acesta nu a prezentat probe sau date precise şi nici nu a aşteptat rezultatul unei anchete obiective privitoare la aşa-zisa fraudă, în aceste condiţii, acţiunile pârâtului reprezintă o exercitare abuzivă a libertăţii de exprimare.

De asemenea, reaua-credinţă rezultă în special din împrejurarea că pârâtul nu s-a mulţumit să ofere presei memoriul său către DIICOT, ci a transmis acest articol prin

email sponsorilor şi colaboratorilor asociaţiei. Având în vedere că aceste acţiuni sunt ulterioare plângerii penale pe care au formulat-o împotriva sa, se poate prezuma că pârâtul este motivat de răzbunare.

Nu în ultimul rând, este deopotrivă o acţiune ilicită gravă şi utilizarea adresei electronice şi însemnele subscrisei, precum şi baza lor de date pentru a intra în contact cu colaboratorii asociaţiei.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate şi vinovăţia, reclamanta a susţinut că acestea rezultă din chiar fapta ilicită a pârâtului. În literatura de specialitate, arătându-se că în ceea ce priveşte măsurile defensive şi reparatorii cu caracter nepatrimonial, nu se cere stabilirea vinovăţiei pârâtului, spre deosebire de măsurile reparatorii cu caracter patrimonial prevăzute de alin.(4) al art. 253 Cod civil, deoarece numai alin.(4) trimite expres la condiţia imputabilităţii faptei. De asemenea, chiar şi în cazul reparaţiei patrimoniale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, aceiaşi autori arată că există o uşurare a probei, în sensul că victima ilicitului nu trebuie să facă dovada vinovăţiei, aceasta fiind prezumată prin atingerea care a fost adusă dreptului său.

În drept, au fost invocate prev.art.253 Cod civil.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei (f.3

La data de 28.02.2017 pârâtul Pop Vlad Adrian a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că a lucrat în cadrul Asociaţiei începând cu anul 2004 şi timpul petrecut l-a dedicat în totalitate scopului acesteia, reuşind să devină cel mai bun în activitatea de strângere de fonduri. Încă de la începutul colaborării sale cu Asociaţia s-a implicat total, dedicându-şi chiar şi timpul liber realizării scopului acesteia. A susţinut că problema de fond în această cauză o reprezintă tocmai faptul că reclamanta se consideră ameninţată de faptul că, după ce a fost concediat, desfăşoară în continuare activităţi de binefacere. Toate acţiunile de care il acuză reclamanta nu sunt decât un răspuns şi un mijloc de apărare al pârâtului împotriva atacurilor şi persecutărilor la care este supus de către Asociaţie.

Pârâtul a susţinut că prima încercare de intimidare a avut loc în cursul anului 2014 în timpul cât era încă angajatul acesteia, când Asociaţia a depus o plângere împotriva sa la Parchetul Judecătoriei Bucureşti, acuzându-l de faptul ca a sustras mai multe bunuri de la sediul din Bucureşti. În aceeaşi perioada, Nisa Rizvi, fiica domnilor Rizvi şi Rizvine, co-fondatorii Asociaţiei, membră şi ea în cadrul Asociaţiei, l-a calomniat în cadrul grupului Temerarii de pe reţeaua de socializare Facebook, ca fiind o "persoana instabilă psihic" şi i-a avertizat pe membrii grupului să aibă grijă cu pârâtul pentru că este periculos. După aceea a urmat o nouă

plângere la Poliţia Sectorului 4 Bucureşti împotriva fiind acuzat de faptul că si-a însuşit un hard drive aparţinând Asociaţiei. Mai mult, d-nul Rizvi, preşedintele Asociaţiei a depus o plângere la Parchetul Cluj-Napoca, acuzându-l de şantaj şi furt. Tot d-nul Rizvi, a luat legătura cu noul său angajator, Galeria de Idei, căreia i-a transmis mesaje denigratoare la adresa sa, din cauza acestor mesaje a fost concediat. O altă tentativă de intimidare a fost plângerea depusă de Asociaţie la DIICOT Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prin aceea că a trimis din eroare 2 (două) e-mailuri de pe fosta sa căsuţă de e-mail aparţinând Asociaţiei. O altă plângere a Asociaţiei a fost depusă la DIICOT Cluj pentru presupusa trimitere a unor e-mailuri de pe adresa petiţii.anaf@gmail.com.

Pârâtul a învederat că, până în momentul de faţă, în niciunul dintre dosarele amintite nu s-a reţinut vinovăţia sa, iar în dosarul referitor la şantaj şi furtul unor documente s-a decis clasarea cauzei, cel de la DIICOT având ca obiect expedierea a 2(două) emailuri fiind în faza de urmărire penală. Cu privire la celelalte 2 plângeri penale, a solicitat organelor de anchetă comunicarea stadiul sau soluţia în care se află. Dosarele penale în care este cercetat ca urmare a plângerilor efectuate de Asociaţia Little People, fiind în strânsă legătură cu cererea de chemare în judecată din prezentul dosar. Soluţia din cadrul dosarelor penale urmând a lămuri instanţa asupra existentei unor posibile fapte ilicite.

Pârâtul a susţinut că, colaborarea sa cu Asociaţia a început încă din anul 2003, când, împreună cu prietena sa, Oana Rusu, a început să participe la diferite studii biblice organizate de preşedintele Asociaţiei, domnul Shajjad Hadier Rizvi şi soţia acestuia, doamna Rizvine Lehoczky Katalin. La început, atât el cât şi Oana Rusu se ocupau de strângerea de fonduri, adică identificarea sponsorilor şi obţinerea de sponsorizări de la aceştia în beneficiul Asociaţiei. Deşi, încă de la început sumele de bani implicate ca urmare a donaţiilor erau destul de mari, niciodată nu a pus la îndoială transparenţa Asociaţiei în ceea ce priveşte gestionarea acestor bani. Atitudinea profund injustă a Asociaţiei The Little People a început sa se manifeste după ce co-fondatorii acesteia, soţii Shajjad Hadier Rizvi şt Rizvine Lehoczky Katalin au refuzat să-i apere reputaţia şi integritatea în cadrul unui incident din anul 2014 în care a fost agresat de către un agent de pază, în cadrul unei acţiuni de strângere de fonduri în folosul Asociaţiei, în magazinul Cora Lujerului din Bucureşti. A considerat inacceptabil faptul că angajatorul îl lasă neprotejat în faţa ameninţărilor unei terţe părţi în legătură cu un incident legat de strângerea de fonduri în beneficiul acestuia şi a adus acest fapt la cunoştinţa angajatorului şi a colegilor prin e-mail. Mai mult, a susţinut că pe fondul acestui incident care a escaladat şi l-a făcut să se simtă ca un „bun" folosit să strângă donaţii, însă abandonat când a avut nevoie de ajutor şi protecţie, conducerea Asociaţiei The Little People i-a desfăcut disciplinar contractul de muncă. Nu a atacat decizia de desfacere a contractului de muncă, din cauza faptului că era profund dezamăgit de modalitatea în care aceştia au înţeles să îl trateze după atâţia ani de dăruire. Dezamăgirea a fost datorată şi modalităţii perfide prin care Asociaţia a înţeles să-l înlăture după atâţia ani în care i s-a spus că face parte dintr-o familie. Desfacerea abuzivă a contractului de muncă a avut ca unic motiv real incidentul petrecut în Cora Lujerului, toate celelalte motive reţinute prin decizia de concediere au fost introduse cu scopul de a face decizia de concediere cât mai greu de contestat şi a-i da o aparenţă de legalitate. Angajatorii nu au adus nicio dovadă în sprijinul celor afirmate, ci s-au bazat doar pe simple susţineri, fără bază factuală. De exemplu, un motiv reţinut prin decizia de concediere se referă la faptul ca a contactat colaboratori ai Asociaţiei pentru servicii care nu erau necesare şi a pus Asociaţia într-o lumină nefavorabila. Aceast motiv, la fel ca şi

celelalte nu sunt însoţite de o minimă argumentare sau trimitere la probe. A precizat că, conducerea Asociaţiei s-a folosit inclusiv de viaţa lui privată pentru a-şi motiva concedierea, a urmărit desfacerea contractului de muncă cu orice preţ, datorită faptului că a îndrăznit să ia atitudine faţă de conducerea acesteia.

Pârâtul a mai susţinut că, abuzurile reclamantei şi excluderea sa din Asociaţie l-au împins în cele din urmă într-un episod de depresie acută, care s-au datorat şi faptului că logodnica sa de atunci, Oana Rusu l-a părăsit intempestiv şi într-un mod foarte dureros. Cei doi angajatori nu îşi permiteau să-i piardă pe ambii din cadrul Asociaţiei, aceasta deoarece împreună cu Oana erau singurii care susţineau activitatea Asociaţiei din Bucureşti. Dacă ambii plecau din Asociaţie, filiala din Bucureşti risca să se destrame. Cei doi soţi, s-au folosit de autoritatea şi influenţa pe care o aveau asupra logodnicei lui, de anumite dogme creştine răstălmăcite, astfel încât logodnica l-a anunţat că dacă nu îşi cere scuze în mod public în faţa celor doi, îl va părăsi şi va rupe logodna.

Pârâtul a învederat că, în cursul lunii februarie 2014, s-a prezentat la birou constatând că din biroul lui lipsesc calculatorul, hard-drive-ul de 1 TB, cărţile de vizită şi documente. Prin urmare, a fost în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea. A mai învederat că, hărţuirea la care îl supune în prezent reclamanta, din cauza faptului că nu mai are acces facil la sponsori este una foarte violentă. După plecarea lui din cadrul Asociaţiei s-a angajat la Galeria de Idei iar în cadrul noului loc de muncă contacta diverse companii multinaţionale pentru a le propune proiecte inedite de team-building. Domnul Shajjad Rizvi a luat legătura cu angajatorul lui de la Galeria de Idei şi i-a transmis faptul că pârâtul nu este o persoană de încredere şi că nu ar fi trebuit să îl angajeze. în cele din urmă, și-am pierdut locul de muncă de la Galeria de Idei în urma denigrărilor la care a fost supus de Shajjad Rizvi. Munca desfăşurată la Galeria de Idei îi aducea un venit constat, în urma pierderii locului de muncă, traiul său de zi cu zi fiind mult îngreunat. A arătat că, în continuare efectuează muncă de binefacere şi strângeri de fonduri, fapt care irită în continuare reclamanta, deoarece mai mulţi sponsori continuă să–l respecte şi sa colaboreze cu pârâtul şi nu cu reclamanta. 

Faţă de înscrisurile depuse în probaţiune de reclamantă, pârâtul a învederat că după plecarea din cadrul Asociaţiei, s-a angajat la Galeria de Idei, unde avea printre atribuţiile de serviciu, contactarea companiilor în vederea organizării de ateliere creative (team-building). Este vorba despre companii mari, care sunt publicul ţintă şi al Asociaţiei reclamante atunci când vine vorba de strâns donaţii. În acest context, fiind evident interesul reclamantei de a-l elimina de pe piaţă şi de a rămâne cu un competitor în minus. Acesta fiind şi motivul pentru care Asociaţia a depus plângere penala la DIICOT pentru acces ilegal la un sistem informatic, tocmai pentru faptul că a contactat aceleaşi companii cu care lucrează şi reclamanta. A învederat că nu se poate vorbi de folosirea neautorizată a contului de e-mail sau a bazei de date atâta timp cât e-mailul a fost trimis din eroare de pe adresa Asociaţiei cu atât mai mult cu cât adresele de e-mail ale companiilor respective sunt publice, nefiind necesară accesarea niciunei baze de date. Pe de altă parte, prin contractul de muncă nu i s-a interzis ca după încetarea acestuia să nu ia legătura cu companiile care sponsorizează Asociaţia şi nici nu a semnat o clauză de neconcurenţă în acest sens. Ori, atâta timp cât e-mailul expediat de pe adresa Asociaţiei Little People nu a produs nicio consecinţă juridică, nu se poate vorbi de un delict penal sau civil.

Cu privire la memoriul publicat de Ziar de Cluj şi Ştiri de Cluj, a arătat că, chiar dacă el ar fi fost cel care a trimis memoriul către publicaţiile amintite, cele două publicaţii aveau îndatorirea de a-l contacta şi a-i cere acordul cu privire la publicarea memoriului.

Referitor la trimirea link-ului cu articolul publicat la sponsorii şi colaborii Asociaţiei, a precizat că majoritatea sponsorilor şi colaboratorilor la care Asociaţia face referire sunt şi sponsori sau colaboratori cu care a lucrat sau lucrează şi acum. După apariţia articolului în presa locală, a considerat că este de datoria sa să-i anunţe pe cei cu care colaborează de apariţia articolului. Această acţiune fiind doar un răspuns de apărare la atacurile venite din partea conducerii Asociaţiei. Prin urmare, trimiterea articolului din ziar prin e-mail a fost făcută ca urmare a exercitării cu bună-credinţă a dreptului la replică faţa de acţiunile la care a fost supus din partea Asociaţiei.

În ceea ce priveşte difuzarea prin intermediul platformei de Youtube şi Facebook a memoriului adresat DIICOT, pârâtul a susţinut aceste acţiuni ca fiind justificate

de hărţuirea constantă la care a fost supus din partea Asociaţiei după concediere. Atât preşedintele Asociaţiei cât şi diferiţi reprezentanţi ai acesteia hărţuindu-l neîncetat după plecarea sa. Toate aceste presiuni la care a fost supus din partea Asociaţiei l-au adus într-o stare de tulburare psihică. Prin urmare, acţiunile lui au fost doar un mijloc defensiv, prin care a încercat să se protejeze cât mai bine de atacurile din partea Asociaţiei şi să-şi apere cât mai bine reputaţia.

Pârâtul a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, fapta ilicită nu-i poate fi imputată, cât timp nu el a fost autorul articolelor publicate în presa locală. Prin faptul că a transmis mai multor colaboratori ai Asociaţiei un email cu articolele de presă, nu a săvârşit nicio faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Tot ce a făcut, a fost să transmită partenerilor şi persoanelor interesate un link cu titlul ştirilor apărute în presă. Mai mult, nu a fost cel care a sugerat acest titlu celor două publicaţii. Deşi în cuprinsul articolului autorul sugerează că el ar fi recunoscut trimiterea e-mailurilor, acest aspect nu este adevărat, ci este doar o interpretare a autorului, nefiind menţionată ca citat o eventuală recunoaştere, după cum procedează autorul în alte paragrafe ale aceluiaşi articol. 

Iar, reclamanta fiind o Asociaţie cu puternic caracter social şi de interes general, este asimilată unei instituţii publice care prin natura scopului său comunitar trebuie să poată fi supusă atenţiei publice şi eventualelor critici venite din parte comunităţii. A mai susţinut că, trebuie avut în vedere şi faptul că Asociaţia rulează sume foarte importante de bani provenite din donaţii făcute de cetăţeni cu un scop precis şi anume ajutorarea bolnavilor de cancer, în consecinţă modul în care aceste donaţii sunt întrebuinţate de către reclamantă trebuie să fie făcut în mod transparent şi cu respectarea interesului public. Toate aceste aspecte sunt chestiuni de interes public, care din punctul lui de vedere, trebuie aduse la cunoştinţa publicului. A învederat că, toate afirmaţiile făcute în cuprinsul memoriului nu îi

aparţin doar lui, toate temerile indicate fiind ridicate şi de alţi colaboratori ai reclamantei şi chiar de presa locală anterior anului 2016.

Pârâtul a apreciat că afirmaţiile făcute, atât prin cadrul memoriului dar şi prin cadrul reţelelor de socializare, cuprind numai judecăţi de valoare critice şi referiri la fapte, nu injurii la adresa Asociaţiei, în legătură cu activitatea acesteia de organizaţie de interes public.

Aceste afirmaţii pot fi încadrate în limitele criticii admisibile căreia ar trebui să i se supună orice organizaţie cu scop caritabil care apelează la donaţii. Pretinsele aspecte defăimătoare la adresa Asociaţiei nu au fost aduse la cunoştinţa publicului pentru prima dată de pârât. Mai mult, prin prezentarea unor fapte determinate privind activitatea desfăşurată de reclamantă, fără folosirea unor termeni tendenţioşi sau ofensatori, scopul acţiunilor a fost, în realitate, acela de a atrage atenţia asupra unei probleme de interes public, iar nu de a denigra Asociaţia, de a-i distruge credibilitatea ori reputaţia. Refuzul Asociaţiei de a face publice informaţiile complete privind modalitatea în care sunt cheltuiţi banii proveniţi din donaţii a făcut şi în trecut subiectul unor articole de presă. Prin acţiunile întreprinse nu a intenţionat nicidecum să lezeze demnitatea, onoarea, şi dreptul la propria imagine a reclamantei, ci acestea reprezintă demersuri cu accente critice, referitoare la modul în care Asociaţia gestionează fonduri de interes comunitar.

În contextul arătat, pârâtul a apreciat că fapta lui nu constituie o faptă ilicită, ci este săvârşită în condiţii care exclud culpa autorului, iar această faptă nu a cauzat reclamantei un evident prejudiciu moral, printr-o eventuală atingerea adusă imaginii şi reputaţiei Asociaţiei. De asemenea, acţiunile lui nu reprezintă un demers personal, făcut în scop de răzbunare, aşa cum susţine reclamanta. Demersul lui este cel al unui justiţiabil de bună credinţă care solicită lămuriri cu privire la modul în care o instituţie foloseşte donaţiile făcute pentru copiii bolnavi de cancer. În consecinţă, exercitarea libertăţii de exprimare nu a depăşit limitele criticii admisibile, cu privire la un subiect de interes general. Prin urmare, în absenţa unei fapte ilicite, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1349 raportat la art. 255 din C.civil.

Pârâtul a învederat că prejudiciul invocat de reclamantă nu este dovedit cu nicio probă. Esenţa răspunderii civile delictuale constând în existenţa unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime, condiţii obiective, în lipsa cărora nu se poate stabili o obligaţie de reparare. Prejudiciul invocat de reclamantă este lipsit de certitudine şi nu poate justifica acordarea de despăgubiri. Pretinsul prejudiciu al Asociaţiei nu este cauzat de nicio acţiune a pârâtului, respectiv de o faptă ilicită, prin urmare nu poate fi reţinută nicio legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate prevederile art.201 C.proc.civ., art.1349 și art.255 Cod civil.

Întâmpinării i-au fost anexate: mesaj trimis către Temerarii şi mesajul primit de la Mihai Magheru, membru al grupului, procesul-verbal de cercetare disciplinară; poze din care rezultă relaţia de prietenie a celor trei, Oana Rusu, Shajjad Rizvi şi Rizvine; corespondenţa în care solicit o explicaţie oficiala din partea Asociaţiei Little People România pentru lipsa acestora; declaraţia angajatorului, doamna Aneta Neagomir, contracul de muncă, extras din bilanţul publicat în mod obligatoriu de reclamantă conţinând suma de 2.599.046 lei la secţiunea venituri, emailuri.

La data de 28.02.2017, pârâtul a formulat cerere reconvențională, având petitele identice cu cele ale acțiunii principale. Prin cererea formulată (f.130-133), pârâtul a enumerat proiectele în care a fost implicat și care i-au adus un anumit prestigiu si reputație. În motivarea solicitărilor sale, a învederat instanței faptul că drepturile sale subiective au fost afectate prin demersurile repetate ale reclamantei de a-l discredita, aceste demersuri fiind atât afirmațiile denigratoare făcute de

Asociație în fața persoanelor cu care pârâtul a început să colaboreze, suferința cauzată ca urmare a despărțirii de logodnica sa, influențată fiind de cei doi soți fondatori ai Asociației, cât și hărțuirile la care a fost supus în mod direct.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională și răspus la întâmpinare, depuse la dosar la data de 20.03.2017, prin care a solicitat respingerea cererii

pârâtului ca neîntemeiată și nefondată, sancționarea cu amendă judiciară a pârâtului pentru introducerea cererii cu rea-credință, cu cheltuieli de judecată. Motivele au fost expuse pe larg la filele 195-199 vol.I și 1-21 vol.II.

Au fost formulate concluzii scrise de către reclamantă, depuse la dosar la data de 05.10.2017, prin care s-au rezumat atât starea de fapt, cât și apărările Asociației față de alegațiile pârâtului reclamant-reconvențional

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

I. În fapt, între părțile din prezenta cauză s-au desfășurat raporturi contractuale de muncă astfel: reclamanta este o organizaţie nonprofit înfiinţată în anul 2002, având ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, prin oferirea unui suport psihosocial pe toată durata spitalizării şi după finalizarea tratamentului, până la reintegrarea lor în societate, iar pârâtul a avut calitatea de voluntar şi, ulterior, de salariat în cadrul asociaţiei (f.119-121 vol.I), fiind implicat direct în activitatea de strângere de fonduri. În data de 14.03.2014, asociația a decis concedierea pârâtului pe motive disciplinare, aspecte detaliate în decizia nr.1/14.03.2014, atașată la filele 41-44 vol.I.

Ulterior concedierii pârâtului, acesta a utilizat adresa de e-mail a asociației în scopul de a obține colaborări viitoare între unii dintre sponsorii asociației și Galeria de Idei, noul angajator al pârâtului (f.45-46), fapt care a atras trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul din data de 10.02.2017 al DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj (f.10-17 vol.II), pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic. Pârâtul a recunoscut utilizarea acestei adrese de email, însă a afirmat că, din eroare a rămas înregistrată această adresă în laptopul său, ulterior încheierii raporturilor contractuale de muncă cu reclamanta. Cu privire la 

săvârșirea infracțiunii sus-menționate și a vinovăției pârâtului urmează a se pronunța instanța învestită cu soluționarea dosarului penal, însă, în cauza de față se vor reține situația de fapt și urmările provocate prin acțiunile pârâtului.

În al doilea rând, instanța reține și că, prin ordonanța din data de 13.12.2016 emisă de același organ de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea de către pârâtul Pop Vlad a infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, constând în crearea de către acesta a unei adrese de email, petiții.anaf.cj@gmail.com. Soluția a fost dispusă ca urmare a constării faptului că respectiva adresă nu aparținea ANAF, iar adresa oficială a acestei instituții nu a fost accesată fără drept. Cu toate acestea, în cuprinsul ordonanței de clasare (f.20-21 vol.II), organul de urmărire penală a reținut că, din cercetările efectuate în

cauză rezultă suspiciunea rezonbilă că adresa de email petiții.anaf.cj@gmail.com a fost creată de Pop Vlad Adrian, iar acesta a transmis mai multe emailuri folosind respectiva adresă. Instanța constată că reclamanta a atașat emailul transmis de pe adresa menționată mai sus (f.69), email care conținea două atașamente (f.70-74), anume memoriul formulat de pârât și adresat DIICOT Cluj și răspunsul adresat pârâtului de care DGRFP Cluj-Napoca.

Ca urmare a acestui fapt, ANAF- DGRFP Cluj-Napoca a emis comunicatul de presă prin care a atenționat cetățenii cu privire la faptul că adresa oficială a instituției este petiții.anaf.cj@anaf.ro (f.77), fiind formulată și o plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale (f.21 vol.II). 

Pe de altă parte, memoriul adresat către DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj și adresa DGRFP Cluj-Napoca, transmisă pârâtului ca urmare a reclamației formulate, au fost trimise de către acesta presei locale, aspect care rezultă atât din articolul publicat în Ziar de Cluj (f.50) și Stiri de Cluj (f.56), cât și din faptul că aceste articole de presă cu redat în întregime textul celor două documente, mai cu seamă răspunsul formulat de DGRFP și transmis pârâtului prin email.

Cu toate acestea, pârâtul nu s-a oprit aici, ci a publicat emailul transmis de pe adresa petiții.anaf.cj@gmail.com, pe contul său personal Youtube.com (f.65 vol.I), respectiv pe pagina sa Facebook (f.66-68 vol.I). De asemenea, de pe adresa personală de email, pârâtul a transmis mai multor colaboratori ai asociației articolul publicat pe site-ul știridecluj.ro, motivând faptul că era de datoria sa, în calitate de persoană direct implicată în strângerea de fonduri, să aducă la cunoștința acestora acțiunile reale ale asociației.

II.În drept, instanța constată că problema de drept civil care se ridică în speță este referitoare la granița dintre dreptul persoanei la liberă exprimare și dreptul la reputație. Potrivit Art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului 1.Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor pulice si fara a tine sema de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societetile de radiofuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2.Exercitarea acestor libertati ce comporta datorii si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restringeri sau unor sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea unor informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii juridiciare.

Art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului acoperă toate categoriile de informaţii obiective, pluraliste, toate creaţiile şi ideile, oricare ar fi conţinutul, forma, suportul sau finalitatea acestora; libertatea de exprimare trebuie protejată chiar dacă priveşte domeniul politic, artistic, comercial sau de altă natură, fiind respectată atât substanța ideilor, cât si mijloacele prin care sunt difuzate. De asemenea, de dreptul garantat de art.10 din CEDO beneficiază orice persoană fizică sau juridică. Sub rezerva art.10 par. 2, libertatea de exprimare este valabilă nu numai în ceea ce priveşte „informaţiile” sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru cele care rănesc, şochează sau neliniştesc, acest lucru fiind impus de pluralism, toleranţă şi mentalitate deschisă, fără de care nu există o societate democratică.

Astfel cum este consacrată la art.10, libertatea de exprimare este însoţită de excepţii care necesită totuşi o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie stabilită în mod convingător. Dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, ci este o libertate ce poate contine anumite limitari, luându-se în considerare anumite limitări de ordin general sau de ordin personal. O chestiune deosebit de importantă a fi reținută este aceea că libertatea de exprimare presupune îndatoriri şi responsabilităţi.

Trebuie amintită jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia, pentru aprecierea existenţei unei "necesităţi sociale imperioase" care să justifice existenţa unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare, este necesar să se facă distincţia clară între fapte şi judecăţi de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactităţii lor. Astfel, judecăţile de valoare reprezintă exprimarea opiniei unei persoane asupra calităţilor profesionale, morale şi personale ale altuia, în timp ce afirmaţiile factuale se referă la exprimarea unor acuzaţii privind comiterea unor fapte determinate.

Pentru judecăţile de valoare, obligaţia de a le dovedi este, deci, imposibil de îndeplinit şi aduce atingere libertăţii de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Hot. Jerusalem contra Austriei; Brasilier contra Franţei). Putem fi de acord sau nu cu o anumită opinie, dar o opinie nu poate fi adevărată sau falsă. Şi atât timp cât o opinie nu este lipsită totalmente de bază factuală sau de o argumentaţie logică şi nu este exprimată în termeni injurioşi, ea se va bucura de protecţie totală din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului. În cazul afirmațiilor factuale, trebuie verificat dacă autorul afirmațiilor a cunoscut sau nu lipsa lor de adevăr, dacă a depus suficiente eforturi pentru a verifica acest caracter al lor, urmând a se avea în vedere, de asemenea, și scopul cu care informațiile au fost răspândite (verificându-se dacă s-a urmărit informarea opiniei publice iar în cadrul acestui procedeu, unele informații au lezat reputația altei persoane sau, din contră, a avut drept obiectiv principal distrugerea bunei reputații a unei persoane). În speța de față, acțiunile pârâtului se circumscriu noțiunii de afirmații factuale.

Pe de altă parte, ocrotirea demnității persoanei, drept care este protejat de art. 8 din convenţie, fiind un element care ţine de viaţa privată, este necesară atât din punct de vedere personal, prin protejarea acestei valori fundamentale a fiecărui individ, dar și privită dintr-o perspectivă colectivă, socială, pentru protejarea și încurajarea dezvoltării unor relații interindividuale civilizate, bazate pe respect reciproc.

Afirmațiile neadevărate, nocive, legate de moralitatea, de profesionalismul, de viața intimă a unei persoane îi cauzează acesteia suferințe majore, prin lezarea prestigiului social, prin atingerea reputației dobândite prin eforturi și sacrificii. Atunci când fapta e comisă prin intermediul mijloacelor mass-media, ea capătă dimensiuni cu un impact uriaș asupra publicului, știut fiind faptul că opinia publică este influențată într-o manieră covârșitoare de cele prezentate în mass-media.

Totuşi, pentru ca art.8 CEDO să fie incident într-un caz particular ca cel din speță, atacul asupra reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să fie realizat într-o manieră care să prejudicieze beneficiul personal al dreptului la respectarea vieţii private.

III.Cererea principală

Instanța va avea în vedere activitatea constantă și recunoscută a reclamantei în domeniul în care activează, dovedită și prin numeroasele premii depuse la dosarul cauzei. În ceea ce privește alegațiile pârâtului referitoare la netransparența alocării fondurilor colectate, aceste aspecte trebuie analizate de autoritățile competente, fiscale sau penale, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a făcut dovada susținerilor sale de nicio manieră posibilă. Simplele bănuieli sau suspiciuni, fără a avea o bază factuală dovedită, nu pot conduce instanța civilă la a reține împrejurarea că acțiunile denigratoare ale pârâtului au fost întemeiate.

Din ansamblul materialului probatoriu depus la dosarul cauzei, instanța constată că acțiunile pârâtului au avut ca unic scop vătămarea prestigiului asociației și scăderea încrederii alocate acesteia de către sponsori și colaboratori. Aceasta întrucât faptele pârâtului au urmat concedierii disciplinare a acestuia, astfel că apar a fi întemeiate susținerile reclamantei cu privire la mobilul care a determinat această conduită și anume răzbunarea, reținând și faptul că, însuși pârâtul a afirmat că despărțirea de logodnică, care ar fi fost influențată în această decizie, i-a cauzat o suferință foarte mare.

Potrivit raționamentului expus, instanța reține că reclamanta a suferit un prejudiciu de imagine consistent ca urmare a acțiunilor pârâtului, care rezultă și din poziția unuia dintre colaboratori, redată prin emailul depus la fila 78 vol.I. Deși pârâtul a afirmat că demersurile sale de informare a colaboratorilor, sponsorilor și publicului au fost determinate de bunacredință, instanța reține că acesta a înțeles să transmită informații incomplete, nedovedite, neoficiale, de natură a naște suspiciuni.

Astfel, răspândirea în spațiul public a memoriului redactat personal de către pârât, alături de răspunsul provenit de la o autoritate publică, care nu cuprinde însă nicio informație relevantă cu privire la activitatea asociației, precum și suspiciunea rezonabilă că pârâtul este autorul adresei de email petiții.anaf.cj@gmail.ro, sunt premisele care au format concluzia instanței în sensul că acțiunile analizate au fost determinate de reaua-credință a pârâtului Pop Vlad Adrian.

Pe de altă parte, instanța reține și faptul că, dacă aceste suspiciuni și afirmații ale pârâtului ar fi adevărate, acesta ar fi avut posibilitatea reală de a transmite publicului informații neechivoce, susținute prin dovezi concludente, prin prisma relației apropiate dintre el și cei doi fondatori ai asociației, cât și a activității efective desfășurate în cadrul reclamantei. Însă, pârâtul nu a probat susținerile sale în cadrul prezentului litigiu și, în mod cert, nu a prezentat public nicio dovadă care îi întărească alegațiile.

În ceea ce privește primul petit al cererii principale, instanța constată că acțiunile pârâtului s-au epuizat până la data introducerii acțiunii și nu mai persistă în prezent, motiv pentru care îl va respinge, ca neîntemeiat.

Relativ la cel de-al doilea capăt al cererii, având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârșite de către pârât, se reține că, potrivit art.30 alin.6 din Constituţia României Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. În baza dispozițiilor art. 253 alin.1 lit. c) Cod civil, persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. În litigiul supus judecății se constată, în mod evident că, prin

acțiunile ilicite săvârșite s-a cauzat atingerea reputației reclamantei, tulburare care subzistă și în momentul de față, ținând cont și de faptul că încrederea publicului în activitatea reclamantei a fost afectată.

În consecință, în baza disp.art. 254 alin.1 lit.c Cod civil, instanța va constata caracterul ilicit al faptelor săvârşite de către pârât, astfel cum au fost identificate mai sus.

Cu privire la cel de-al patrulea petit, se rețin următoarele: cuantumul daunelor morale nu este supus unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera apreciere a instanţei. Opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul şi aprecierea daunelor morale este aceea că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi, nu îmbogăţirea fără just temei.

Totodată, trebuie avute în vedere consecințele negative suferite de reclamantă, prin vătămarea reputației, raportat la importanța valorilor lezate și criteriul echității. În acest context, înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul daunător direct al unei fapte culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial și care, în cauza de față, sunt protejate de art.8 CEDO.

În concluzie, instanța constată că acțiunile reclamate îi sunt imputabile, în totalitate, pârâtului reclamant-reconvențional și au cauzat asociației un prejudiciu de imagine cert. Mai mult, pârâtul avea la dispoziție sprijinul autorităților publice, pentru a afla și promova adevărul în ceea ce privește transparența alocării fondurilor de către asociație, acestea fiind singurele abilitate să stabilească, în mod corect, dacă reclamațiile pârâtului sunt justificate sau nu, în urma efectuării unor cercetări ample și în baza unor dovezi coroborate. Instanța nu contestă dreptul pârâtului la libera exprimare, atât prin platformele de socializare, cât și prin

presă, însă, atât timp cât acesta nu a emis simple judecăți de valoare, ci a dat de înțeles că are informații din interior care să ateste susținerile sale, fiind vorba astfel despre niste afirmații factuale, pârâtul era dator să aducă dovezi în sprijinul acestora, pentru ca cei interesați să își poată forma o opinie corect documentată și argumentată.

Pentru aceste motive, instanța va admite în parte cererea privind daunele morale și va stabili în sarcina pârâtului obligația de achita reclamantei suma de 1000 euro, cu acest titlu. Pentru a decide în acest sens, instanța reține și faptul că, în materia prejudiciilor aduse reputației și imaginii, recunoașterea existenței acestor atingeri, încălcări ale dreptului la reputație, reprezintă o reparație echitabilă suficientă pentru persoana vătămată, de natură a limita pagubele suferite. Cu toate acestea, față de prejudiciul efectiv adus activității reclamantei, consideră necesar ca pârâtul să plătească acesteia suma de 1000 euro.

Mai mult, în vederea reparării prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantei, instanța va admite capătul al treilea al acțiunii și, în baza disp.art.253 alin.3 lit.a Cod civil, pentru a da eficienta functiei reparatorii a răspunderii civile delictuale, va dispune obligarea pârâtului la publicarea hotarârii judecatoresti, la momentul rămânerii sale definitive, în cotidianele știridecluj.ro și ziardecluj.ro, pe cheltuiala sa. IV. Cererea reconvențională Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant reconvențional a solicitat instanței, în principal, obligarea reclamantei-pârâte reconvențional să înceteze săvârşirea acţiunilor ilicite prin care îi vatămă dreptul la reputaţie şi prestigiu, respectiv să nu mai comunice, prin orice fel de mijloc, afirmaţii calomnioase la adresa sa. În subsidiar, în măsura în care se apreciază că aceste acţiuni s-au epuizat, să se constate caracterul ilicit al faptelor săvârşite, având în vedere că vătămarea produsă subzistă încă. A solicitat obligarea reclamantei la publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii de condamnare si a unei dezminţiri a tuturor afirmaţiilor defăimătoare, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de compensaţie materială pentru repararea prejudiciului nepatrimonial suferit.

Instanța constată că, deși pârâtul a formulat pretenții identice cu cele ale reclamantei, acesta nu a adus niciun mijloc de probă în sprijinul susținerilor sale deși, potrivit art.249 C.proc.civ., îi revenea sarcina probei în acest sens. 

Instanța nu contestă implicarea și dedicarea pârâtului în activitățile de binefacere, timpul alocat acestor activități și competențele sale sociale deosebite, care au fost dovedite atât prin înscrisurile depuse la dosar, cât și prin încrederea ce i-a fost acordată de angajatorii, colaboratorii săi și de numeroși sponsori.

Cu toate acestea, împrejurarea că asociația a formulat numeroase plângeri penale împotriva sa, nu este de natură să atragă opinia instanței în sensul că acestea au avut cu unic scop discreditarea pârâtului, atât timp cât una dintre aceste plângeri a condus la trimiterea acestuia în judecată, urmând ca instanța penală să hotărască asupra existenței faptelor și a vinovăției.

Pentru aceste considerente, va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul Pop Vlad-Adrian.

V. În ceea ce privește cererea reclamantei de aplicare a unei amenzi judiciare pentru abuzul de drept al pârâtului, instanța o va respinge, ca neîntemeiată. În esenţă, exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalităţii sale, ci cu intenţia de a vătăma o altă persoană sau contrar bunei-credinţe. Astfel, deși pârâtul nu a adus probe concludente în sprijinul susținerilor sale din cererea reconvențională, acesta a prezentat pe larg motivele personale pentru care a considerat că acțiunile fondatorilor asociației l-au prejudiciat și care au condus la formularea cererii. Drept urmare, lipsa probelor va atrage respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiată și nu constatarea abuzului de drept.

VI. Cheltuieli de judecată

În temeiul dispozițiilor art.453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată și față de principiul disponibilității care guvernează dreptul civil, instanța va lua act că reclamanta a înțeles să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.