Duminica 22 Decembrie

Vortexul polar ajunge în România: Sunt prognozate temperaturi scăzute, ninsori și vânt puternic


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a venit cu un nou avertisment de vreme rea, care își va face simțită prezența în România.

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat că vremea să răcește considerabil și că valorile termice vor fi mai scăzute față de cele normale pentru această perioadă a anului. Se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni.

Deja masa de aer rece este prezentă în zona ţării noastre. În partea de vest nord-vest a ţării maximele nu au depăşit 3 – 4 grade Celsius în timp ce în sud-est au fost diferenţe foarte mari, cu maxime de 20 – 21 de grade. Luni răcirea se va resimţi şi va fi în extindere în zona de est a ţării. Doar local izolat în partea de sud-est vom mai înregistra valori de 14 grade Celsius, în capitală doar 7 – 9 grade Celsius”, a declarat directorul ANM Elena Mateescu.

Meteorologul a mai anunțat că și vântul va avea rafale puternice

De marţi, răcirea va fi una semnificativă în toată ţara astfel încăt să considerăm o perioadă mai rece decât data din calendar, cu precipitaţii care treptat se transformă, mai ales în zona montană, în ninsori. La altitudini mai mari de 1.800 metri internsificările de vânt vor atinge viteze la rafală de peste 80 – 100 km/h să determine viscolirea şi spulberarea zăpezii”, a mai spus directorul ANM.

ANM spune că regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, în special în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali.

Şi în zonele mai joase de relief de câmpie, în special în jumătatea vestică, precipitaţiile sub formă lichidă la acest moment, în următoarele zile au o probabilitate foarte mare de a se transforma în precipitaţii mixte”, a mai transmis directorul ANM Elena Mateescu


Comentarii Facebook