Weekend de foc pentru salvatorii din Cluj! Au participat la sute de misiuni în aceste zile. 195 de clujeni au avut nevoie de ambulanță


Salvatorii din Cluj au participat în aceste zile, în perioada 31 ianuarie - 2 februarie la, nu mai puțin de, 229 de misiuni. Dintre acestea, 34 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat nu mai puțin de 195 de cazuri medicale.

Una dintre cele mai importante intervenții a avut loc pe data de 1 februarie, atunci când s-au raportat scurgeri de gaz în apartamentul unei case de locuit. Până la sosirea forțelor noastre, 2 adulți și 5 minori s-au autoevacuat. Cu toții au acuzat stări de rău și au fost transportați la spital cu 2 ambulanțe SMURD.

,,Printre cele mai importante misiuni, amintim intervenția desfășurată sâmbătă, 1 februarie 2025, de către pompierii din cadrul Detașamentului Dej. Solicitarea a venit de pe strada Mihai Eminescu din Dej, unde s-au raportat scurgeri de gaz în apartamentul unei case de locuit. Până la sosirea forțelor noastre, 2 adulți și 5 minori s-au autoevacuat. Cu toții au acuzat stări de rău și au fost transportați la spital cu 2 ambulanțe SMURD, respectiv 2 ambulanțe SAJ. În paralel, echipajul de pompieri a asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor", a precizat ISU Cluj.


O altă intervenție care merită menționată a avut loc ieri, 2 februarie, atunci când o mașină a intrat într-un autoturism parcat. Șase persoane au fost transportate la spital, mai exact, un tânăr de 19 ani și 5 minori. 

,,Pompierii de la Detașamentul Dej au intervenit duminică, 2 februarie 2025, la un accident rutier petrecut pe raza localității Șomcutu Mic. În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul parcat. Nu au existat victime încarcerate, însă au primit îngrijiri medicale 6 persoane. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr de 19 ani și alți 5 minori. Cu toții au fost ulterior transpotați la spital pentru investigații suplimentare. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj SAJ", se arată într-un comunicat transmis de ISU Cluj. 


Comentarii Facebook