Miercuri 30 Octombrie

Wizz Air vinde, din nou, mai multe bilete decât locuri de pe Aeroportul Cluj și lasă o familie cu copil mic și fără vacanță și fără bani EXCLUSIV


„Mi s-a spus că eu și copilul putem urca, dar soțul, nu, pentru că i-au vândut locul altcuiva. Și nici bagajul nu ne-au lăsat să-l luăm, că era pe numele soțului. Cum era să plec doar eu cu copilul și fără niciun fel de bagaj?”


O familie din Cluj a trăit o experiență oribilă duminică, 23 iunie 2024, pe Aeroportul din Cluj-Napoca, când încercau să plece în concediu în Grecia cu o cursă Wizzair.

Ei au povestit pentru Știri de Cluj situația aproape incredibilă prin care au trecut și tot ceea ce li s-a întămplat :

Wizz Air a vândut mai multe bilete decât numărul de locuri din avion. Au cumpărat bilete pentru doi adulți și un copil, dar locul tatălui era vândut altcuiva


”Pățania noastră a fost cam in felul urmator: O familie de doi adulți cu un copil de 5 ani, am plecat azi, 23.06.2024, entuziasmați spre Aeroportul din Cluj-Napoca, unde aveam să ne îmbarcăm în avionul care sa ne duca in Grecia, Zakynthos. Biletele au fost luat exact în același moment, în luna mai, dar am luat 2 bilete separate, unul pe numele tatălui si celalalt pe numele meu si al copilului, deoarece avem amândoi plătită opțiunea de Wizz Discont Club și voiam să beneficiem de ea. Dacă luam un singur bilet pentru toți trei atunci unul trebuia plătit integral, deoarece Wizz Discount Club acoperă beneficiarul plus maxim încă o persoana. 

Când am ajuns la Check In Desk, domnișoara de acolo ne spune că ei îi apare în sistem că Wizzair a vândut bilete cu un scaun mai mult decat au ei fizic in avion. Deci eu și copilul puteam să trecem, dar soțul trebuia să rămână pentru ca el ar fi nefericitul căruia i s-a vândut un bilet care de fapt nu avea un loc. A spus că la ei e obișnuită treaba asta ca să se asigure că se umple avionul, iar cei rămași pe dinafară nu au decât să se descurce singuri”, a povestit pentru Știri de Cluj mămica ce dorea să plece în concediu.

Deși era vina Wizz Air, nu au lăsat-o nici măcar să ia bagajul de cală, ca să poată pleca măcar mama și copilul

”A căzut cerul pe mine, am început să plâng când am ajuns la poarta de îmbarcare și tipul de acolo a zis că tatăl poate să treacă doar în cazul în care cineva nu se prezintă și rămane un loc liber. Evident că toată lumea a venit, că doar plecau în vacanță și noi a trebuit să luam decizia dacă plecam doar mama cu copilul sau rămânem toți și ne plângem de milă. De plecat nu puteam să plecăm doar eu și copilul deoarece bagajul de cală era pe numele soțului și ei nu puteau să îl schimbe pe numele meu în sistem.”

Nici măcar nu le dau banii înapoi. Mama și copilul nu vor primi despăgubiri deoarece puteau pleca (fără soț și bagaj!), le-a comunicat compania aeriană


”Dezamăgirea nu se oprește aici! Soțul a completat ceva document prin care, vezi Doamne va primi banii inapoi, dar eu nu primesc absolut nimic din cauza că eu și copilul aveam loc si puteam pleca (cu hainele de pe noi pentru că tot ceea ce aveam nevoie era in bagajul de cală al soțului care nu putea fi trimis cu noi).”

Au pierdut și banii de cazare, aproximativ 1000 de euro

”Am uitat să precizez că pe lângă acești aproximativ 450 de euro pierduți pe biletele de avion, pentru mine și copil, am rămas și cu banii de hotel pierduți, pentru că era plătit în avans, în jur de 1000 de euro.” a spus tânăra mămică.


Comentarii Facebook