Miercuri 25 Decembrie

Zece mașini au fost afectate și 5 au ars complet, în incendiul devastator din Cluj-Napoca - FOTO


Pompierii de la toate Detașamentele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj au intervenit în cursul serii de vineri, 28 iulie 2023, pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat pe strada Luncii din Cluj-Napoca.

Apelul de urgență a venit la ora 19:34, iar primul echipaj a ajuns la locul solicitării la ora 19:43. Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă atât la un depozit cu funcțiuni mixte, cât și la acoperișul a două case situate în vecinătate. Imediat s-au realizat primele dispozitive de stingere și au fost solicitate forțe în sprijin. Totodată, din cauza degajărilor mari de fum, s-a transmis la ora 20:14 un mesaj prin sistemul RO-Alert. 

În paralel, a fost ridicată capacitatea de intervenție la nivelul întregii unități, astfel că au fost mobilizați pompieri aflați în timpul liber. Am primit imediat sprijin de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele Alba, Mureș, Sălaj și Bistrița-Năsăud, care au trimis câte o autospecială. În total, la fața locului au acționat 13 autospeciale, dintre care 2 autoscări, precum și 2 ambulanțe SMURD. De menționat faptul că la misiune au luat parte 10 ofițeri, alături de 144 de subofițeri și soldați. 

Pe lângă localizarea incendiului, pompierii s-au axat pe protejarea imobilelor din vecinătate, cu scopul de a limita pagubele. Printre acestea se numără și o altă hală de aproximativ 700 mp. Intervenția a fost îngreunată de materialele combustibile aflate în interiorul depozitului, cum ar fi vopseluri, uleiuri și diferite utilaje, în apropiere fiind parcate și autoturisme. 

De asemenea, alți factori ce au îngreunat misiunea sunt legați de fumul dens, căldura ridicată, precum și de faptul că inițial accesul s-a realizat cu dificultate în jurul imobilelor cuprinse de flăcări.  

Din fericire, toți locatarii au reușit să se autoevacueze și niciunul nu a necesitat îngrijiri medicale. Pe parcursul intervenției, un pompier a suferit o intoxicație cu fum și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 23:30, însă două echipaje au rămas toată noaptea la fața locului pentru a verifica zona și a înlătura efectele negative. Ulterior, a fost constituită o comisie, care se află și în prezent la fața locului și desfășoară cercetări. 

Din datele preliminare, reiese faptul că flăcările au afectat depozitul cu funcțiuni mixte pe o suprafață de aproximativ 400 de mp și două case pe o suprafață totală de 600 mp. La acestea se adaugă 10 autoturisme afectate, dintre care 5 distruse în totalitate. În interiorul depozitului au ars, printre altele, calorifere, centrale termice, boilere, cazane, vase de expansiune și sisteme electronice. 

Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare, iar inspectorii de prevenire efectuază verificări pe linia de avizare/autorizare a depozitului.

Comentarii Facebook