Duminica 22 Decembrie

Zeci de mii de clujence au fost testate în cadrul campaniilor de screening pentru cancerul de col uterin și cel de sân


Programele cu finanțare europeană privind prevenția, respectiv depistarea precoce a cancerului de col uterin și a celui de sân, derulate de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, pe parcursul acestui an, au înregistrat un real succes.

Astfel, în ceea ce privește campania în domeniul cancerului de col uterin, la nivelul regiunii Nord-Vest au fost examinate medical peste 81.000 de doamne. Până la momentul actual au fost finalizate 79.638 de teste, dintre care 7.353 au înregistrat un rezultat pozitiv la unul dintre cele două teste - Babeș-Papanicolaou sau HPV, iar 3.554 au fost pozitive la ambele.

La nivelul județului Cluj, au fost evaluate 29.308 femei, dintre care 3.260 au fost pozitive la unul dintre cele două teste, iar alte 1.662 au avut rezultat dublu pozitiv.

Referitor la testările pentru cancerul de sân, la nivelul regiunilor Nord-Vest și Vest au beneficiat de mamografii gratuite cca. 35.000 de femei, rata de detectare a prezenței cancerului de sân fiind de 0,78%. În județul Cluj au participat la programul de screening 9.892 de doamne.

Comentarii Facebook