Duminica 22 Decembrie

Zeci de șoferi amendați într-o singură zi la Cluj-Napoca. Vezi câți au rămas fără permis pentru că au trecut pe roșu



Polițiștii clujeni au efectuat, joi, o serie de controale în trafic, pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Poliţiştii rutieri au acţionat, ieri, 16 aprilie a.c., pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru fluidizarea traficului pe principalele artere de circulaţie, astfel încât să fie evitate, pe cât posibil, blocajele rutiere. Totodată, activitatea a avut ca şi scop prevenirea şi combaterea abaterilor rutiere, cauze ale accidentelor de circulaţie, precum şi a transportului ilicit de mărfuri”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Oamenii legii au vizat, cu precădere, respectarea prevederilor legale privind acordarea de prioritate atât la pătrunderea pe drumuri principale, cât şi pietonilor, precum depistarea şoferilor care nu respectă culoarea roşie a semaforului electric.

Astfel, în cadrul acţiunii, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, atât în baza neregulilor constatate, poliţiştii clujeni au reţinut şapte permise de conducere. Dintre cele şapte sancţiuni luate faţă de conducătorii auto, şase s-au aplicat pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric.

Totodată, s-a retras un certificat de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.

Comentarii Facebook