Duminica 22 Decembrie

Ziua de 1 Decembrie, sărbătorită la Florești alături românii din Republica Moldova

 

Ziua Națională a României este sărbătorită la Florești cu mai multe evenimente pe măsură. 

 

Evenimentele se întind pe parcursul a două zile, iar pe lângă solemnitatea cinstirii Zilei Naționale au fost inaugurate două investiții importante: grădinița și Stații ISU-SMURD.

 

De asemenea, la Florești, anul acesta, 1 Decembrie va fi sărbătorit alături de românii din Republica Moldova, comuna Slobozia Mare, cu care Floreștiul se înfrățește în mod simbolic. La nivelul comunei Florești sunt înregistrați ca domiciliați câteva sute de persoane din Republica Moldova, din Basarabia istorică.

 

În primul rând, pe 30 noiembrie, vom inaugura noua grădiniță de pe strada Ioan Rusu și vom preda către Ministerul de Interne Stația ISU – SMURD. Ambele obiective au fost realizate strict din fonduri proprii ale comunei Florești și ele vor aduce un plus valoare vieții floreștenilor. Legat de grădiniță, o investiție de 3,6 milioane lei, aceasta este o clădire nou nouță, care așteaptă viitorul Floreștiului, adică pe cei mici. Ca date tehnice, clădirea, cu regim de înălțime parter și etaj, are o suprafață construită de 969 mp, respectiv o suprafață desfășurată de 1926 mp, din care suprafața utilă este de 1651 mp. Construcția are 12 săli pentru copii, fiecare cu o capacitate de 20 copii, unele probabil pentru grupe de creșă, cu o capacitate totală de aproximativ 240 copii. Plus băi, spălătoare, bucătărie. Gradinița este dotată și utilată cu mobilier nou nouț, special realizat pentru copii, ea urmând să fie predată Ministerului Educației, care o va introduce în circuitul educațional. 

 

Investim în viitor. Urmează realizarea unei creșe, pe fonduri europene, proiect ce va demara anul viitor. 

 

Legat de Stația ISU – SMURD, investiție de 1,5 milioane lei, aceasta este dotată și utilată complet. Pompierii și medicii vor beneficia de o casă nou nouță, cu 4 boxe pentru autospeciale, dormitoare, sală de mese, sală de studiu, sală de ședințe, băi, bucătărie, centru de comunicare, spații de recreere, totul nou nouț, dotat și utilat. Investiția vine în întâmpinarea creșterii calității vieții floreștenilor, care vor avea la dispoziție echipaje de intervenție Pompieri, ISU și medicale SMURD cu sediul în Florești. Iar când vorbim de vieți omenești și bunuri materiale, fiecare minut contează! Imediat după predare, stația va deveni efectiv funcțională. 

 

Sărbătoarea va continua pe 1 Decembrie, cu o depunere de coroane și Tedeum la Monumentul Eroilor, iar apoi un spectacol artistic la Sala de sport ANL și semnarea solemnă a actului de înfrățire a comunei Florești cu Slobozia Mare, Republica Moldova. Iar aici țin să precizez că atât la spectacol cât și la primirea oficială a delegației din Slobozia Mare, de marți seară, sunt așteptați cu drag, alături de floreșteni, și locuitorii comunei originari din Basarabia. Asta bineînțeles, alături de celelalte momente speciale, toți floreștenii fiind invitați a lua parte la aceste evenimente. Totul se va încheia cu un foc de artificii”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea. 

 

 

1 DECEMBRIE - ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI – PROGRAM FLOREȘTI

 

PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL FLOREȘTI

Vă invită la SĂRBĂTOAREA BUCURIEI, 

Bucuria de a fi aici, acum - BUCURIA DE A FI ROMÂN

 

Sărbătoarea începe în 30 noiembrie

Ora 12.00: Inaugurare Grădinița de pe str. Prof. Ioan Rusu

Ora 14.00: Inaugurare Stația ISU- SMURD Florești, de pe str. Eroilor / zona Cetatea fetei

 

și continuă pe 1 DECEMBRIE

ora 12.30: Depunere de coroane și Tedeum la Monumentul Eroilor

ora 16.00: Spectacol artistic la Sala de sport ANL și Semnare solemnă a actului de înfrățire a comunei Florești cu Slobozia Mare, Republica Moldova

ora 19.30: Spectacol de artificii

Comentarii Facebook