Duminica 22 Decembrie

Ziua Eroilor este cinstită la Florești

 

Ziua Eroilor este cinstită la Florești cu evenimente care se întind pe durata a patru zile. 

 

La Florești eroii sunt cinstiți cum se cuvine în anul Centenarului Marii Uniri. Suntem în fața unei săptămâni istorice pentru români și pot afirma, fără falsă modestie, că suntem privilegiați a fi contemporani cu aceste zile. În primul rând e vorba de Ziua Eroilor. O sărbătoare națională în care comemorăm pe toți cei care au murit pe câmpul de luptă, indiferent că serveau sub stindardul forțelor armate române sau în cadrul altor armate. Celebrarea vine ca urmare a Tratatului de la Versailles din 1919, când, la finele Primului Război Mondial, țările beligerante s-au obligat să întrețină mormintele și monumentele ostașilor căzuți pe teritoriile statelor respective. 

 

Nu trebuie uitat nici faptul că Ziua Eroilor este sărbătorită prin Decretul-lege 1693 din 4 mai 1920 într-o zi de sărbătoare religioasă a românilor, Înălțarea Domnului. 

 

Apoi, trebuie punctat faptul că în 2018 Ziua Eroilor vine în anul Centenarului Mari Uniri. Și ce poate fi mai înălțător decât a celebra eroii neamului care și-au vărsat sângele pe câmpul de luptă pentru Marea Unire, chiar în perioada în care sărbătorim 100 de ani de la înfăptuirea visului milenar al românilor, crearea statului unitar și independent roman! Absolut, cinstind Tratatul de la Versailles nu trebuie uitați toți ostașii căzuți pe câmpurile de luptă, indiferent de care parte a baricadei au fost. 

 

Iar la Florești îmi doresc o comunitate care să fie nu doar depozitar ci și exponent al sentimentelor patriotice, al creștinismului, al românismului și al cinstirii cum se cuvine a memoriei celor care au plătit prețul suprem pentru ca astăzi, noi, să trăim liberi într-o țară numită România. 

 

Așa că Ziua Eroilor, Înălțarea Domnului și Centenarul Marii Uniri vor fi comemorate cum se cuvine la Florești!”, a precizat primarul Horia Șulea.

 

MIERCURI – 16 mai, ora 18.00 / Monumentul Eroilor Florești, Curtea Primăriei Florești

 

Depunere de coroane la Monumentul Eroilor Florești

Inaugurare Tablou-Mesh (dimensiune 11/3,75 metri) dedicat Centenarului Marii Uniri (curtea Primăriei)

Expoziție de tablouri dedicate Centenarului Marii Uniri, realizate de copiii de la Şcoala Gimnazială Gheorghe Șincai Florești (holul Primăriei)

 

JOI – 17 mai, ora 13.30 / Tăuți

 

Înălțare troiță și placă comemorativă, dedicate Ostașilor români, în zona în care vremelnic a fost marcat hotarul nedrept impus de către puteri străine, în anii de tristă amintire 1940-1944, zonă în care s-au dat crâncene lupte în vara/toamna lui 1944

 

VINERI – 18 mai, ora 17/ Casa de Cultură Tauti

 

Proiecție film istoric românesc

Spectacol cultural – artistic Valorile Neamului Românesc

 

SÂMBĂTĂ – 19 mai, ora 15.00 / Casa de Cultură Florești

 

Activități pentru copii

Teatru de păpuși: scenetă istorică și spectacol interactiv Ela Bella

Comentarii Facebook