Ziua și șoferul beat la volan la Cluj! O altă persoană s-a ales cu dosar penal
Polițiștii clujeni au depistat, joi seară, un bărbat care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
”La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 18.50, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 46 de ani, din comuna Floreşti, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Floreşti din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, informează IPJ Cluj.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
1 Comentariu
Au venit soldovenii in Cluj.