Duminica 22 Decembrie

„Acesta este fotbalul, imprevizibil, și important este ca noi să credem”. Lincar vrea să treacă peste eșecurile din Superligă, în meciul cu UTA Arad


„Studenții” se află în fața unui duel de tradiție cu UTA Arad. Un duel în care alb-negrii trebuie să obțină o victorie, pentru a trece peste eșecurile suferite în ultimele două etape din Superligă. Partida de pe Stadionul „Francisc von Neuman” este programată sâmbătă, de la ora 19:00.

„U” și UTA s-au întâlnit pentru prima dată în sezonul 1946-1947 din Divizia A, primul campionat național organizat după Al Doilea Război Mondial. În dublă manșă, recent înființata UTA (I.T.A. la acea vreme, după inițialele întreprinderii  Întreprinderii Textile Arad) câștiga în fața „studenților” cu 4-0 pe teren propriu și 5-3 la Cluj-Napoca. S-au scris 91 de capitole până acum în istoria înfruntărilor dintre FC Universitatea Cluj și UTA Arad și au fost marcate 256 de goluri. ”U” a înscris de 127 de ori în poarta arădenilor, primind 129 de goluri, și a câștigat 34 de meciuri. 16 jocuri s-au încheiat la egalitate iar de 41 de ori balanța s-a înclinat în favoarea arădenilor. Cele două formații s-au întâlnit de 63 de ori la nivel de primă ligă. Din acestea, doar cinci partide s-au încheiat cu un scor alb, anunță FC Universitatea Cluj.

Erik Lincar a prefațat partida de sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă: „Sper să ne facă plăcere și să avem o energie bună jucând la Arad, un stadion pe care suporterii sunt tot timpul în număr foarte mare, iar lucrul acesta trebuie să ne ambiționeze. Venim după două eșecuri. Ce pot eu să spun ca antrenor și fiind pasionat de statistică e că în patru jocuri ne-am creat mai multe șanse decât adversarul de a marca. Am avut în primele trei meciuri poate mai multe șuturi pe poartă decât adversarul. Din păcate, din punct de vedere al punctelor, am reușit să strângem doar două din 12 posibile. Am și vorbit cu băieții, sunt foarte mulțumit de prestația lor și cred că dacă vor continua să fie la fel de determinați, vom reuși să aducem și prima victorie, pe care, cu siguranță, o dorim cu toții.

UTA a început sezonul 2022/2023 din Superligă cu o înfrângere la FC Argeș, scor 2-0, după care a obținut o victorie cu același scor pe teren propriu împotriva celor de la Viitorul. Forma oscilantă a continuat și în deplasarea de la FC Voluntari, unde arădenii au pierdut cu 3-0. În ultima etapă, UTA a scos un punct pe terenul celor de la Sepsi OSK, după o remiză albă.

Nu va fi un meci deloc ușor, mai ales că și Aradul are patru puncte, noi avem două. Cred că fiecare echipă dorește să-și apropie victoria. Acum totul ține de noi, să fim agresivi, să fim într-o formă bună și de ce nu, să reușim să marcăm mai multe goluri. În primele două etape am reușit câte un gol și nu am reușit să câștigăm. E straniu să ai două penalty-uri în fiecare joc pe care l-ai pierdut și să nu reușești să scoți niciun punct. Acesta este fotbalul, este imprevizibil și important este ca noi să credem, ei să creadă în toată ideea asta pe care noi am implementat-o de anul trecut la această echipă, să fim curajoși, să încercăm să producem un fotbal bun, cu ocazii de poartă și cred eu că mai repede sau mai târziu toate aceste aspecte ne vor aduce și punctele mult dorite.”, a mai adăugat Lincar. 

Comentarii Facebook