Duminica 22 Decembrie

Adrian Falub, dezamăgit de prestația elevilor săi: ”Suntem pe moarte”



Tehnicianul Universității Cluj, Adrian Falub, este dezamăgit de prestația elevilor săi din partida împotriva CSMS Iași, meci pierdut de ”studenți” cu 2-0.

”U” Cluj nu a marcat deloc în cele 6 partide jucate în returul Ligii I, aceștia fiind pe locul 15 în clasament. Chiar și Falub recunoaște că echipa este ”pe moarte”, însă acesta a precizat că vor lupta până la final pentru a scăpa de retrogradare.

"Greşeala lui Panagopoulos ne-a năruit și puținele speranțe pe care le mai aveam. Un meci câştigat de Iaşi. Am avut o primă repriză în care am avut ocazii, am lovit de două ori bara. Lemnaru a ratat şi el de la 11 metri. Nu reuşim să marcăm şi evident că nu putem câştiga meciuri astfel.

E greu să jucăm când toate mingile centrate sunt preluate pe piept de Golubovic. Luptăm până la final. Şansele se diminuează. Suntem pe moarte, dar nu am murit încă. Mai sunt puncte de luat. Trebuie să ne adunăm. Să vedem ce putem face, din punct de vedere fizic. Sunt prea multe lucruri de pus la punct în acest final pentru a face o analiză", a declarat tehnicianul în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

Comentarii Facebook