Duminica 22 Decembrie

Albert Hofman pleacă de la „U” la FC Unirea Dej: „În liga secundă va avea oportunitatea de a evolua mai mult”


FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Unirea Dej pentru a-l trimite sub formă de împrumut pe atacantul lor cotat la 100.000 de euro de site-urile de specialitate, Albert Hofman.

„FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu formația de ligă secundă FC Unirea Dej pentru împrumutul jucătorului Albert Hofman. Atacantul în vârstă de 20 de ani va îmbrăca tricoul echipei din Dej până la finalul sezonului actual, când se va întoarce la 'U'. 

Staff-ul sportiv al clubului nostru consideră că, în liga secundă, Hofman va avea oportunitatea de a evolua mai mult, un aspect important pentru dezvoltarea tânărului nostru jucător. Albert Hofman are 39 de meciuri în tricoul Universității Cluj în primele două ligi, șapte goluri marcate și două assist-uri.

Îi dorim mult succes și cât mai multe reușite la Dej și îl așteptăm să se întoarcă la vară în tricoul lui 'U'!”, se arată în comunicatul oficial emis „U” Cluj.

Albert Hofman e produs de ACS Junior Câmpulung Moldovenesc și ACS Juniorul Suceava. La nivel de seniori, a evoluat pentru ”U” Cluj, unde a bifat 39 de apariții, a reușit să marcheze șapte goluri și să paseze decisiv în două situații, în aproximativ 2000 de minute petrecute în echipamentul clubului.

Comentarii Facebook