Alex Chipciu, declarații savuroase după U Cluj - FCSB: „E greu să te ții după Coman, după Olaru, sunt tineri, puternici, au testosteron mult”
Universitatea Cluj și FCSB au terminat la egalitate, scor 0-0, partida jucată în cadrul etapei cu numărul 26 din SuperLiga României, pe Cluj Arena.
Chiar dacă Dan Nistor a ratat un penalty în prima repriză, Alexandru Chipciu s-a declarat mulțumit cu egalul obținut în fața celor de la FCSB.
La interviul de după partidă, fotbalistul celor de la Universitatea Cluj a oferit o serie de declarații memorabile.
„Am văzut că lumea zicea că puteam lua 3 puncte, dar în teren a fost meci greu. OK, am ratat un penalty, dar a fost meci greu, de luptă, nu am riscat nici noi, nici ei. Rămânem în lupta pentru play-off, am făcut egal și la Craiova, după o repriză slabă, dar apoi în a doua am jucat bine. Am demonstrat cu echipele puternice că ne ridicăm la nivelul lor. Acum va fi un meci de totul sau nimic cu Sepsi, au pierdut și ei, trebuie să ne batem până la ultima etapă.
Am vorbit cu soția și mi-a zis că am fost bombă, dar e greu să te ții după Coman, după Olaru, sunt tineri, puternici, au testosteron mult. Cred că ne-a incomodat terenul și pe ei și pe noi, e un teren foarte prost.
Nu poți să pasezi, ei sunt tehnici, noi asta lucrăm mereu la antrenamente, să pasăm, dar nu se poate, dai pe lângă minge, se înfundă gheata, de aceea nu este nici spectacol. Gazonul a fost pus acum și deja e stricat, incredibil, costă și atât. Avem stadioane, nu avem gazoane.
Am pregătit meciul să nu-l las pe Coman liber, că el stă pe acolo, dacă te prinde dă o diagonală, gol. Am stat acolo aproape, am făcut sprinturi scurte, nu ca atunci când eram tânăr, atunci alergam ca dementul.
Eu am impresia că nu mai suntem mulțumiți cu nimic, nu mai vedem nimic bun. Păi noi am făcut egal la Craiova și nu eram mulțumiți. Azi am jucat cu un debutant, nu știu dacă Rus a mai jucat la seniori, a intrat Szilaghi, Ilie, păi ne comparăm tinerii noștri cu Olaru sau Coman?”, a spus Alex Chipciu, după partidă.
11 Comentarii
VISE TAICĂ VISE U IN CHAMPIONES LIGUE SUBIECT SF
Hai sa nu dam in baieti, se vor sacrifica ultimele 4 meciuri si vom fi acolo in Play Off cu cele mai bune echipe din Romania. Daca totul merge bine, sezonul viitor reimprospătăm echipa, aducem 5-6 jucatori noi, tineri daca se poate si visăm la mai mult! Haide U!
Da dute în pensie dacă nu mai poți
SI IO AM TESTO DIN ALA MULT DA MA FAC CU PIATRA DE BAIE SI MA AJUTA LUNAR VARU CU POLIZORU UNGHIULAR SI FLEXU DACA TREBE.
@Radu: SU gi pu la gratis ca măta.
Ma Uisti, hai sa semnam o petitie catre Boc si Tise sa faca o ancheta. Sa vedem cine o luat cu japca toate terenurile incalzite din Cluj. Lu Paszkani io putut lua inapoi Parcu Feroviariror. Se poate si cu terenurile incalzite. Am auzit ca la sobo din deal copii se antreneaza pe terenuri incalzite. Noi noi nu m-ai producem un junior, toti au meniscele… Citeste mai departe
LA CHIPCIU SCANDALUL ESTE UN MOD DE VIAȚĂ MAI ALES ...........SORYYYYY
DA IA ȘI TU FRAIERE NU VEZI CĂ EȘTI VARZĂ EUSTROSTATEXX ȘÎ FĂTE BINE FRATE IA ITAMINE MOTORINE SÂ DAI ȘI LA PITICUL NISTOR VEZI CĂ ALA CU BECALI COCALAR
@ROSTAȘ WINETOO: tu mai bine pune mana pe un ABCEDAR...
lasa glumele de autobaza bai Chirpici, mai jucati si voi ceva, ca luati o caruta de bani de la Primarie!
VALIZARII A FOST BECALI? NISTOR DE CÎTE ORI MAI TREBUIA SĂ TRAGI DIN LOVITURA AIA DE 11