Duminica 22 Decembrie

Alexandru Ioniță și-a reziliat contractul cu CFR Cluj. La ce echipa s-ar putea transfera


Veste de ultimă oră din partea campioanei CFR Cluj. Alexandru Ioniță și-a încheiat socotelile cu ardelenii, iar în ultimele minute de mercato și-a reziliat contractul cu aceștia. Mijlocașul de 26 de ani are acum cale liberă către Rapid, potrivit playsport.ro. 

Alexandru Ioniță și-a reziliat contractul cu CFR Cluj și ar putea ajunge la Rapid

Suspendat pentru o perioadă de un an de zile din cauza administrării intravenoase a unor substanțe în cantități mai mari decât era legal, Alexandru Ioniță nu a putut evolua pentru campioana României în sezonul trecut. Aflat la sfârșitul perioadei de suspendare, mijlocașul lui CFR Cluj a luat o decizie radicală cu privire la viitorul său fotbalistic.

Ioniță și-a reziliat contractul cu ardelenii cu doar câteva minute înainte de a se închide fereastra de transferuri. Cel care i-a convins pe oficialii lui CFR Cluj să renunțe la serviciile mijlocașului este Daniel Niculae, potrivit sursei citate.

„Afacerea Ioniță” s-a desfășurat prin intermediul lui Marius Niculae, impresarul jucătorului de 26 de ani și bun prieten cu Daniel Niculae. Deși în ultimele zile s-a zvonit că Rapidul ar putea face un transfer bombă, aducându-l pe Hatem Ben Arfa (34 de ani) din postura de jucător liber, iată că acum giuleștenii au o nouă pistă liberă.

Victor Angelescu: „Are ușile deschise, îl așteptăm!”

Chiar dacă nu are aceeași notorietate ca cea a jucătorului francez, Alexandru Ioniță ar putea fi o adevărată lovitură pentru alb-vișinii. El a mai fost legitimat la clubul giuleștean între anii 2011-2014, iar acum ar reprezenta o revenire de senzație la echipa la care a debutat ca jucător profesionist, mai ales că este extrem de apreciat de fanii clubului giuleștean.

Finanțatorul Rapidului, Victor Angelescu, i-a transmis jucătorului, înainte ca acesta să își încheie socotelile cu CFR Cluj, că îl așteaptă cu brațele deschise în Giulești.

Are ușile deschise. Noi îl vrem și îl așteptăm. Doar să își rezolve situația contractuală cu CFR Cluj”, a mărturisit Victor Angelescu pentru playsport.ro.

Aflându-se la finalul perioadei de suspendare, Alexandru Ioniță a primit dreptul de a se antrena cu orice echipă. Jucătorului care a câștigat campionatul cu Astra și CFR Cluj i se termină perioada de suspendare pe 30 septembrie și mai are astfel trei săptămâni la dispoziție să se pună la punct cu pregătirea fizică.

Alexandru Ioniță este cotat la 100.000 de euro potrivit Transfermarkt.


Comentarii Facebook