Remus Câmpeanu, legenda U Cluj, jucătorul care a marcat în finala Cupei României pe care U Cluj a câștigată în 1965. Remus Câmpeanu a murit la 82 de ani, dar a lăsat în urma lui multă bucurie și amintiri.

Întrebat, în 2011, la emisiunea ”Replay”, de la TVR 1, ce nume de mare sportiv de la U Cluj ar trebui să fie pe stadionul Cluj Arena, Remus Câmpeanu a spus că e greu de spus un nume. ”E greu să aleg un nume. Îmi e și rușine să nominalizez. Văd cu ochii copilăria mea, în care am avut modele uriașe. Pe plan profesional erau personalități, pe meseria lor. Fotbalul îl făceau din plăcere sau ca o completare a activității. Unul dintre ei este doctorul Luca, care era medic ORL. Era titular al echipei. Era coadă la cabinetul lui”, spunea Remus Câmpeanu, în 2011.

”Responsabilitățile jucătorilor, chiar dacă exista o boemie, erau mari. Și-au asumat responsabilitatea numelui Universitatea, simbolul intelectualității. Sportivii clubului și-au asumat această reprezentare pe toate planurile. Aveau acel ”U” pe piept și în inimă. A fost o echipă mai aparte ca destin și comportament. 

Studenții mediciniști mergeau la meciuri cu șepci roșii, iar de acolo se trage numele galeriei ”Șepcile roșii”. ”Roșul era doar pe șapcă, restul era alb negru. Șapca roșie era un simbol care a încercat să evoce boema studențească”, a explicat Remus Câmpeanu.

Legendară este câștigarea Cupei României  de la Brașov. Semifinala cu Progresul București a fost câștigat prin departajare, după ce meciul s-a terminat cu 2-2. Câștigătoare a fost echipa mai tânără, iar U Cluj a avut un ”bonus” de câteva luni.

”Știam de treaba asta, de departajare. Eram necăjiți că portarul nostru Moguț (Simion Moguț, portarul care a adus Cupa României la Cluj) era mai în vârstă cu câțiva ani și ni se părea că nu prindem finala din cauza lui. Ne-am spus că de ce nu a apărat altul mai tânăr. După câteva socoteli a ieșit că suntem mai tineri cu câteva luni. Când s-a dat verdictul că ne-am calificat am sărit în sus. Am auzit vuietul de afară, al suporterilor, care au participat la meciul respectiv, nu neapărat din Cluj, ci din zonă, pentru că meciul a avut la Brașov. S-a strigat ”Haide U”. A fost numele după care ne strigau suporterii, deși numele era Știința”, a mai rememorat Remus Câmpeanu.

U Cluj a jucat în finală, în 11 iulie 1965, cu Dinamo Pitești, iar meciul a fost câștigat de Cluj cu scorul de 2-1. ”Îmi plăcea să marchez adversarul. Eram jucător de construcție. Eu am fost adus la Universitatea pe postul de înaintaș. Apoi mi-au găsit alt loc. Doctorul Luca m-a convins să vin la Universitatea. Eu nu am îndrăznit, pentru că mi se părea prea mult. Doctorul Luca a stat de vorbă cu mine. Mi-a spus: ”Tim, există câteva șanse. Există un tren pe care trebuie să îl prinzi!”, a spus Remus Câmpeanu.

Acesta a relatat emoția trăită la revenirea de la Sibiu, unde U Cluj a plecat în bejenie după cedarea Ardealului de Nord către Ungaria, în 1940. După 1944, U Cluj revenit acasă, dar nu mai avea echipament.  

”Noi am simțit de la început, de la cei care au fost înaintea noastră la echipă, că reprezentăm un simbol al existenței noastre, atunci cu bejenia de la Sibiu, după Dictatul de la Viena, când U Cluj a plecat de la Cluj-Napoca la Sibiu. A urmat întoarcerea care a fost extraordinară. Magazionerul de atunci nu avea echipament. Nimic! Am venit aici pe stadion și magaziner era Sanyi Bacsi, era respectat mai mult decât primarul Clujului de către jucători și conducători. A venit echipa la antrenament și Sanyi Bacsi le-a spus lui Luca și altora: ”Haideți cu mine!”. Le-a dat câte un hârleț și a zis săpați în spatele stadionului. Au săpat și-au dat de o ladă. Acolo era echipamentul îngropat de Sanyi Bacsi. L-au întrebat ai noștri care erau acolo ce a făcut. Ne-a spus că a știut că venim înapoi. Maghiar fiind a știut că U Cluj va veni acasă”, a relatat Remus Câmpean, gâtuit de emoție. 

Remus Câmpeanu a jucat 328 de meciuri în Divizia A, plus Cupa României și meciurile internaționale. A adunat peste 400 de meciuri de fotbal în carieră.

Remus Câmpeanu s-a stins din viață sâmbătă, 3 aprilie.