Duminica 22 Decembrie

Ana Bogdan s-a calificat în semifinalele Transylvania Open. Va înfrunta o altă româncă iubită de public


Ana Bogdan a câștigat un meci maraton cu Arantxa Rus și a urcat în semifinalele Transylvania Open! A fost 3-6, 7-6, 7-6 pentru favorita publicului de la Cluj, care a câștigat astfel nu doar meciul turneului, dar și unul dintre cele mai bune meciuri ale începutului de an în WTA: aproape trei ore și jumătate de tenis-spectacol, la care Arantxa Rus, favorita 1 a turneului, a contribuit și ea din plin.

Ana Bogdan și Jaqueline Cristian vor juca sâmbătă pentru un loc în finala Transylvania Open, turneu care a avut o româncă în finală – pe Gabi Ruse – și la ediția precedentă.

La finalul meciului, Ana Bogdan le-a spus spectatorilor că au purtat-o spre victorie. ”Sper să pot vorbi. Ați fost incredibili, iar aceste momente vor rămâne pentru totdeauna în inima mea. Așa o victorie acasă, să mă bat până la ultimul punct, în atmosfera de azi, e incredibil! Nu am renunțat să cred și să lupt. Am stat la fiecare punct și tot ce mi-am spus e că pot să realizez tot ce îmi doresc eu să realizez aici, dacă joc așa cu sufletul – și asta am făcut până la final. Încă nu pot să cred!”, a spus Ana, cu lacrimi în ochi, la interviul de pe teren.

Cred că toată lumea își dorea să fim două românce în semifinală, păcat că nu e finala, dar eu mă bucur din tot sufletul că voi fi din nou pe teren mâine (sâmbătă) și vă aștept cu aceeași energie pentru amândouă. Tot ce îmi doresc e să mă bucur de fiecare punct pe care îl voi face aici”, a mai spus ea.

Semifinala dintre Ana Bogdan și Jaqueline Cristian va fi una spectaculoasă. Până acum, sportivele s-au mai întâlnit de două ori, iar ambele meciuri au fost câștigate de Bogdan, ultima dată la Parma, anul trecut, o victorie în trei seturi.

În cealaltă semifinală, Harriet Dart va juca cu câștigătoare dintre Karolina Pliskova și Sara Errani.

Comentarii Facebook